Duminică, pe râul Mureş, lângă Alba Iulia, a fost ziua competiţiei de canotci. A doua ediţie e evenimentului „Descoperă Rowmania” a adunat 27 de echipaje care au răspuns invitaţiei organizatorilor de a promova mişcarea fizică prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle, un număr dublu de participanţi faţă de ediţia de anul trecut. Câştigătoarea competiţiei a fost echipa "Piraţii din Oarda", care va merge în finală, în 31 august, la Tulcea.

Publicitate

Chemaţi cu mic, cu mare la cea de a doua întâlnire cu natura, cu canotca, distracția și voia bună fiind garantate în compania marelui campion Ivan Patzaichin, peste 300 de albaiulieni şi nu numai au răspuns invitaţiei. Indiferent de vârstă, constituție sportivă sau de experiență, participarea la competiția de vâslit în canotci de 10+1 locuri a fost gratuită.

Pe cele trei canotci de competiţie s-au înscris următoarele echipaje:

Chilia: „Carolina”, „Ping şi Pong”, „Presa”, „TDL Alba”, „Observatorii”, „Unlimited Adventure”, „Crucea Roşie Alba”, „Krisopolis”, „Păduricea Prichindeilor”.

Publicitate

Sulina: „Coca cola”, „Briza Nerone”, „Rowmaniacii”, „Zen Gym”, „Penitenciarul Aiud”, „Haiducii Albei”, „Piraţii din Oarda”, „Lupii”, „Albaiulienii”

Sfântu Gheorghe: „Amatorii”, „Scandinavia”, „Guns”, „STP”, „Zimbrii”, „Olandezul zburător, „Vânt la pupa”, „Sendy Club”, „Tri Cocenii”.

Chiar dacă a avut "avantajul" de a-l avea drept cârmaci chiar pe maestrul Ivan Patzaichin, în concurs, echipajul presei din Alba Iulia pierdut ân faţa echipei campioane de anul trecut, ISU Alba.

În finala competiţiei de la Alba Iulia au intrat echipele "Piraţii din Oarda", "Sendy Club" şi "Rowmaniacii". Timpul cel mai bun a fost obţinut de echipajul "Piraţii din Oarda". Echipa ISU Alba, "Rowmaniacii", campioana de anul trecut, s-a clasat pe locul doi.

Publicitate

Evenimentul a început duminică, 10 august, după ora 9.30, în zona podului rutier peste Mureș – cartierul Partoș, ieșirea spre Sebeș.

“Traseul” concursului a fost pe o distanţă de 200 metri, iar culoarele au fost delimitate prin balize. Participanții au făcut un "tur de încercare", pentru a se acomoda cu ambarcațiunile și cu modul de comunicare eficient între ei în timpul concursului. A câştigat echipajul care a parcurs distanţa în cel mai scurt timp.

Totodată, pe o porțiune a Mureșului, participanții care s-au înscris în concurs sau alți amatori au avut posibilitatea să vâslească gratuit, concomitent cu desfășurarea concursului, în canotci și ambarcațiuni puse la dispoziție de organizatori.

Publicitate

Concurenții au primit tricouri personalizate, dispoziție veste de salvare, echipaje de intervenție, iar participanţii au avut la dispoziţie şi corturi, scaune și apă plată gratuită.

Cei mai buni timpi din fiecare serie au intrat în semifinale şi ulterior, în finală.

A doua ediţie a evenimentului “Descoperă Rowmania” a fost organizată de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila23, în colaborare cu Primăria Alba Iulia, pentru promovarea sporturilor nautice. Rowmania este iniţiativa multiplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, de încurajare a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle. Evenimentul include o mai bună înţelegere şi interpretare a naturii, în liniile conceptelor de dezvoltare durabilă şi antreprenoriat social. Rowmania este proiectul de promovare a bărcii cu vâsle, o nouă bicicletă a apelor, cu care să te plimbi ori de câte ori vrei să te relaxezi, în weekend sau în vacanţă, în preajma oraşelor sau pe traseele sălbatice şi în rezervaţiile naturale.

Publicitate

foto-video: Daniel BLOSS

Video Descoperă Rowmania: imagine şi montaj Claudiu Miclăuş - Centru de Imagine