Actualitate
FOTO: Dezvoltare personală prin artă, la Centrul de Resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia
Centrul de Resurse Academia Doamnelor Alba Iulia a fost, în această săptămână, locul de întâlnire al persoanelor care aleg actul artistic sub diferitele sale forme de manifestare – pictură, teatru sau lucru manual – ca mijloc de dezvoltare personală.
Ziua de marți, 7 februarie, a fost, și de această dată, cea în care copiii, adolescenții și adulții de toate vârstele au putut să se exprime prin intermediul artelor plastice. Copiii, sub îndrumarea mentorului Maria Miheț, au învățat să deseneze pești viu colorați folosindu-se atât de pensule, cât și de… degete. Liceenii de la Colegiul Economic din Alba Iulia și adulții care au vrut să învețe sau să se perfecționeze în arta picturii pe pânză au beneficiat de sfaturile mentorului Dori Susan, iar cei care au descoperit că pictura pe sticlă este cea care li se potrivește au primit îndrumare din partea mentorului Maria Berdea.
Miercuri dimineața, doamnele din Clubul de handmade au primit cu drag, alături de ele, noi doamne cu care împărtășesc aceeași pasiune și au creat noi lucrușoare minunate sub îndrumarea mentorului Adriana Dumitru.
Miercuri după-amiaza, participantele la Atelierul de dezvoltare personală prin teatru s-au reacomodat cu exercițiile specifice de dezvoltare a atenției interioare, mentorul Viorel Cioflică venind cu precizări despre felul în care a conceput a doua parte a cursului, care presupune cinci întâlniri.
Foto: Facebook (Centrul de Resurse „Academia Doamnelor” Alba Iulia)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News