Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Diana Drogoțel și Daniel Boar, Miss și Mister Boboc 2017 la Colegiul Național „David Prodan” Cugir

Publicat

Diana Drogoțel și Daniel Boar au fost aleşi, vineri seara, Miss și Mister Boboc 2017, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir. Tinerii de clasa a IX-a s-au distrat la Balul Bobocilor, alături de noii colegi.

Inspiraţi de serialul „Dosarele X” , 12 boboci și –au pus în valoare calitățile artistice şi isteţimea, pentru a convinge că merită titlul de Miss și Mister Boboc din acest an .

„Agenții Serviciilor Secrete au călătorit în toată lumea pentru a recruta pe bobocii destinați să îndeplinească o misiune specială. Doar cei mai capabili dintre ei vor reuși să facă față misiunii și astfel vor primi titlul de Miss și Mister Boboc”, a fost provocarea pentru tineri.

Cele șase perechi de boboci participante la Balul Bobocilor Colegiului Național „David Prodan ” Cugir au intrat în pielea personajelor recrutate de către agenți și au concurat pentru titlul de Miss și Mister Boboc 2017 / 2018.

La finalul cei care au triumfat au fost Diana Drogoțel și Daniel Boar.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala de spectacole a Casei de Cultură Cugir.

Cele șase perechi care s-au “duelat” pentru mult râvnitele titluri au fost : Paul Bârzu și Cătălina Ursa; Natalia Stanciu și Andrei Dicu; Antonia Tufănescu și Sebastian Sălăjean; Denisa Dânșorean și Daniel Boar; Mihaela Dicu și Doosz Lopmark, George Moldovan și Diana Drogoțel.

Juriul care a deliberat câștigătorii serii i-a reunit pe director prof . Ionela Cozmescu, prof. Cristina Petrescu, prof. Anca Alisie,  prof. Claudiu Mărginean, prof. Dorina Rotar , prof. Cosmin Pascu și Diana Stoica (din partea Colegiului Național „I.D.Lăzărescu” Cugir), Călin Mureșan din partea administrației locale.

Perechile de boboci au avut de parcurs cinci probe care au constat: prezentare, întrebări de cultură generală, karaoke (băieți), ghicit cuvinte (fetele, cu căștile pe urechi, au trebuit să identifics cuvintele rostite de către parteneri) sau gătit.

Spectacolul a fost presărat cu momente artistice. Invitații speciali ai serii au fost Radu Stoian și Bianca Vesa (dansuri sportive), Denisa Trif și Laurențiu Presecan, Cosmina Târtău (moment de muzică populară) și Grupul ” Aprentis ” al Colegiului Național ” David Prodan” Cugir.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate