Actualitate
FOTO: Doi sportivi legitimați la CS Unirea Alba Iulia, Ovidiu Pănăzan și Laurențiu Avram, medaliați cu argint la Campionatele Europene de Powerlifting
Doi sportivi legitimați la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, Ovidiu Pănăzan și Laurențiu Avram, au obținut medalia de argint la Campionatele Europene de Powerlifting, la proba împins din culcat, singura din cadrul competiției.
Lotul României la Campionatele Europene de Powerlifting, ce s-au desfășurat în perioada 11 – 15 octombrie, în orașul La Manga, din Spania, a fost format din cinci sportivi, dintre care doi legitimați la CS Unirea Alba Iulia.
Astfel, Ovidiu Pănăzan, la categoria 83 de kilograme, master 1, a obținut medalia de argint, după ce a împins din culcat 207,5 kilograme, iar juniorul Laurențiu Avram, la categoria 74 de kilograme, a obținut și el argintul după ce a împins 175 de kilograme.
„Mulțumesc Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, reprezentat de domnul director Corneliu Mureșan, pentru oportunitatea creată unor cetățeni ai județului Alba, sportivi de excepție, de a reprezenta la cel mai înalt nivel european sau mondial un club de tradiție din județ. Felicit cu această ocazie conducerea clubului pentru bunele practici de care dă dovada. De asemenea, vreau sa mulțumesc Ministerului Tineretului și Sportului pentru sprijinul acordat în anul competițional 2017”, a spus Ovidiu Pănăzan, sportiv și instructor voluntar la CS Unirea Alba Iulia.
Astfel, doar în acest an, sportivii legitimați la CS Unirea Alba Iulia au obținut următoarele medalii, la concursuri internaționale:
- Pănăzan Ovidiu – medalie de bronz la Campionatele Europene, în mai 2017
- Irimie Andrei – medalie de bronz la Campionatele Europene, în mai 2017
- Avram Laurențiu – medalie de argint la Campionatele Europene, în octombrie 2017
- Pănăzan Ovidiu – medalie de argint la Campionatele Europene, în octombrie 2017
- Cioflică Andrei – medalie de argint la Cupa Dunării, în octombrie 2017
- Avram Laurențiu – medalie de bronz la Cupa Dunării, în octombrie 2017
Clubul Sportiv ”Unirea” Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.
Clubul Sportiv ”Unirea’’ Alba Iulia promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News