Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Două expoziții unice despre oameni, locuri şi timpuri, în deschiderea Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art Aiud

Publicat

8 A XXI-a ediție a Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter Art a debutat joi, 11 august, cu două expoziții inedite. Este vorba despre expoziția internaţională de Mail Art „SOS Terra” și expoziția foto „Impresii haitiene”. 

Prima, o expoziție de fotografie artistică cu impresii din zona haitiană, cu lucrări semnate de doi haitieni: Patrick Cauvin şi Garry Laurent şi de doi români Daniela Stănoiu şi Robert Lixandru. Bogăția coloristică, exuberanța oamenilor şi vegetația luxuriantă într-o lume a contrastelor, sunt câteva dintre atributele acestei inedite expoziții organizate la Galeriile Inter Art Aiud. Lucrările expuse pe simeze impresionează publicul atât prin calitatea lor artistică cât şi prin dimensiunea cromatică propuse. Garry Laurent este un artist fotograf talentat care surprinde prin subtilitatea construcției fotografice, mai ales în cazul portretelor în alb şi negru. Patrick Cauvin transferă bogata sa gamă cromatică din lucrările de pictură în construcția imaginilor fotografice. Daniela Stănoiu reuşeşte să transmită emoțiile pe care le-a încercat în vizita haitiană prin lucrările sale. O remarcă deosebită pentru unicitatea exprimării artistice din lucrările lui Robert Lixandru, cel care întregeşte prin valoarea fotografiilor sale această constructivă şi inedită  expoziție. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Promart Haiti şi Consulatul General al Republicii Haiti la Paris. Deschiderea şi prezentarea expoziției a fost realizată de  Patrick Cauvin, viceconsulul Republicii Haiti la Paris şi de Ioan Hădărig, directorul artistic Inter Art Aiud.

Al doilea proiect prezintă, pe simezele Galeriei de Artă Contemporană Aiud, sub genericul SOS Terra, deja consacrata expoziţie de Mail Art ce reuneşte în expoziţie 68 de artişti din 24 de ţări. Expoziția, având un concept bine definit, multiculturalitate şi exprimare liberă, propune prin lucrările artiştilor din întreaga lume o abordare constructivă, cu mijloace artistice, a nevoii de salvare şi supraviețuire a Terrei. Lucrările prezente pe simeze atrag atenția şi prin mesajul transmis şi prin calitatea lucrărilor. Expozițiile sunt organizate de Fundația Inter Art Aiud, Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, Primăria /Consiliul Local Aiud, Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Asociaţia Echange & Partage Franța. 

Un eveniment important l-a constituit, în deschiderea Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art Aiud, după prezentarea conceptului, a participanților şi a programului simpozionului artistic,  în prezența primarului municipiului Aiud, Oana Badea, și a viceprimarului Lörincz Helga, actualizarea şi semnarea Acordului de parteneriat între Fundația Inter Art Aiud, Primăria Municipiului Aiud şi Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud, pentru organizarea unor proiecte culturale şi artistice.

Ediția a XXI-a a Tabărei Internațională de Artă Plastică Inter-Art se desfășoară anul acesta în perioada 10-25 august. 

 Foto: Robert Lixandru, Garry Laurent

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate