Actualitate
O judecătoare și o avocată le-au explicat copiilor de la Şcoala Mihai Eminescu din Alba Iulia ce sunt legile
La Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-au desfăşurat activități de educație juridică, sub titlul Justiția – Arta dreptății, la ciclul gimnazial.
Judecătoarea Diana Sima de la Tribunalul Alba și avocata Laura Bercu au informat elevii, în funcție de particularitățile de vârstă, despre noțiunea de Drept și sistemul de justiție, despre drepturile fundamentale și Convenția privind drepturile copilului, despre organizarea justiției și sistemul judiciar.
Copiii au aflat ce sunt legile, ce presupune un proces, părțile implicate în proces, instituțiile implicate în înfăptuirea justiției, ce obligații corelative derivă din fiecare drept. Au aflat, de asemenea, care sunt atribuțiunile judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, grefierilor, ce este sala de judecată, precum și ce reprezintă Constituția României.
Elevii au primit cu entuziasm informațiile și au participat plini de însuflețire la dialogul inițiat pe teme de justiție, au pus întrebări inteligente, iar, din rândul elevilor mai mari, și-au exprimat dorința de a urma o carieră în acest domeniu, precizează reprezentanţii instituţiei de învăţământ.
Activităţile au fost derulate în contextul protocolului încheiat între Ministerul Educației Naționale, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Public, privind educația juridică în școli.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News