Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: „Draga ie românească”. Atmosfera șezătorilor tradiționale, reînviată la Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor” Alba Iulia

Publicat

19429739_1594740437216787_333190632740264345_n Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor” al Primăriei Alba Iulia a organizat joi evenimentul ”Draga ie românească”, o șezătoare care și-a propus să îi ducă pe toți cei prezenți în atmosfera șezătorilor tradiționale, marcând totodată Ziua universală a iei, sărbătorită în fiecare an, în data de 24 iunie.

„A fost un eveniment relaxant, în care ne-am propus să-i integrăm pe toți cei prezenți într-o șezătoare inspirată de lumea satului românesc, cosând, torcând, povestind, cântând, recitând poezii, bucurându-se de o atmosferă greu de regăsit viața stresantă a orașului”, au transmis organizatorii.

Prețuirea pentru ia tradițională a fost subliniată și de interpretul de muzică populară Cătălin Hașa, dar și de pensionarul Dragomir Vlonga, cel care a fost recent pe bicicletă până la București și înapoi în Alba Iulia, pentru a milita în favoarea unui monument dedicat centenarului Unirii, îmbrăcat în costum popular. De altfel, acesta a spus că același costum popular l-a purtat cu mândrie și când a avut ocazia să meargă în Statele Unite ale Americii.

Una dintre surprizele plăcute ale șezătorii a fost prezența Cameliei Brudan, ca spectator. „Am invitat-o să își aducă și vioara, deoarece îi cunoșteam deja talentul. A venit însoțită de doi elevi de la Școala de Muzică și Dans ”Maria Brudan” și a reușit să îi facă pe toți cei prezenți să cânte la unison, creând un moment cu adevărat memorabil”, au mai spus organizatorii.

Norica Hașa a creat un moment sensibil recitând, cu har, câteva poezii, iar Mariana Mereu, membru fondator al Asociației Vatra din Geoagiu de Sus, a vorbit despre eforturile de păstrare a tradițiilor și i-a invitat pe toți cei prezenți la Geoagiu de Sus pentru a participa la Ziua Cânepii, în data de 19 august 2017.

Maria Juncan a dat citire câtorva epigrame pe care le-a scris și a încântat cu vocea ei minunată și cu cântece pline de sensibilitate, la fel ca și urmașa ei, Ștefana Juncan.

Maria Anca, meșter popular, a prezentat o poezie dedicată cămășii populare și a vorbit despre felul în care se străduiește să reînvie tradiția iilor vechi.

Etnograful Olivia Bărbută a dovedit, o dată în plus, că este o enciclopedie vie, vorbind despre câteva dintre tradițiile care au în centru ia, despre expozițiile pe care le-a realizat și care – cel puțin o parte – pot fi vizitate și acum la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, dar și despre ”mutațiile” pe care le-a suferit cămașa populară de-a lungul timpului.

Pe toată durata evenimentului, au putut fi admirate ii vechi și noi, din diferite colecții personale, totodată fiind exemplificate și două dintre atelierele care se desfășoară în mod curent la Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor” Alba Iulia: cel de pictură și cel de tehnica șervețelului, care au stârnit interesul celor prezenți.

Centrul de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia a fost înființat în baza unui proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și funcționează, în faza de sustenabilitate, ca structură a Primăriei Municipiului Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement