Connect with us
Advertisement

Câmpeni

FOTO: Drama unei familii din Câmpeni, în prag de sărbători. Focul le-a mistuit o casă și mare parte din agoniseală


Preluare video. Folositi acest cod pentru a afisa video-ul de mai sus pe siteul dvs.

<p><script type="pmdelayedscript" src="https://video.onnetwork.tv/embed.php?sid=MWZILDEwNTEsMA==" data-perfmatters-type="text/javascript" data-cfasync="false" data-no-optimize="1" data-no-defer="1" data-no-minify="1"> </script></p>


Publicat

O casă a ars din temelii marți seara, 10 tone de mâncare pentru animale și o mare parte din agoniseala unei familii din Fața Abrudului, Câmpeni, au fost distruse de foc. Doar ajutorul vecinilor, intervenția pompierilor și o minune au făcut ca incendiul să nu cuprindă toată proprietatea familiei Morariu.

Un accident la aprinderea lemnelor din soba a făcut ca în scurt timp, casa făcută din lemn de brad, cu etaj, pod și beci să fie cuprinsă de flăcări.

Din fericire, focul nu s-a extins la anexele gospodărești, unde erau în jur de 200 de oi, vaci, cai, și casa principală de locuit. 

Alba24 l-a contactat pe proprietarul păgubit, care în prag de sărbători a rămas fără o mare parte din agoniseala de o viață.

În casa care a ars, familia Morariu, găzduia un bărbat fără prea multe posibilități materiale. Marți, în jurul orei 17.00, bărbatul a vrut să facă focul în soba de teracotă.

incendiu

A pus pe lemne jar adus din casa principală a familiei, dar din cauza faptului că lemnele nu se aprindeau a aruncat un capac de benzină peste ele.

În acel moment, focul s-a aprins cu putere, bărbatul s-a speriat, iar într-o clipă, văpaia a cuprins canistra de benzină de cinci litri care s-a vărsat. Doar câteva momente a durat ca focul să cuprindă casa construită din lemn masiv de brad.

incendiu

Bărbatul a reușit să fugă din casă, dar a suferit un atac de panică. În timp ce focul cuprindea casa, vecinii din zona s-au strâns în număr mare să dea o mână de ajutor.

CITEȘTE ȘI: FOTO VIDEO Intervenție DIFICILĂ pentru pompierii din Câmpeni. Focul a mistuit o casă și amenință și alte locuințe

Între timp, pompierii din Câmpeni erau deja pe drum. În scurt timp, aproximativ 70 de vecini au dat o mână de ajutor, fiecare cum au putut. Cel mai important a fost că au reușit să dea drumul la animalele care erau închise în anxele gospodărești ale locuinței. 

Zona fiind greu accesibilă, salvatorii ISU au reușit să urce cu două mașini de intervenție UNIMOG 4×4. Timp de ore bune, pompierii au luptat cu incendiul, obiectivul principal fiind localizarea focului și oprirea extinderii acestuia.

În urma incendiului din casă au mai rămas doar pereții de piatră. Mobila, hainele, bunurile din casă, proviziile de iarnă, mai multe scule, actele și 10 tone de mâncare pentru animale au fost distruse de foc.

incendiu

Anexele gospodărești și casa principală a familiei au fost salvate.

Într-o postare pe Facebook, Alexandru Morariu a postat mai multe fotografii cu ceea ce a mai rămas din casă, alături de un mesaj.

incendiu

”Mulțumesc din suflet tuturor vecinilor și inclusiv pompierilor, celor care s-au alăturat, pentru a da o mână de ajutor fără de care nu am fi putut salva anexele și cealaltă casă!!!”, a scris acesta.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement