Actualitate
FOTO: Elevi de la Liceul de Arte din Alba Iulia, premiaţi la un spectacol-concurs dedicat lui I.L. Caragiale. Scenete de teatru şi expoziţie

Ediţia din acest an a spectacolului-concurs, desfăşurat joi la Liceul de Arte, s-a concentrat pe multitudinea lumilor reflectate într-o picătură de rouă conform următoarei viziuni caragialiene: “O picătură de rouă limpede ce cade din înălţimile senine, în drumul ei către pământul din care a fost sorbită-n sus, reflectă din pereţi-i tot văzduhul larg.” (I.l. Caragiale, Despre lume, artă şi neamul românesc, Selecţia textelor şi cuvânt înainte de Dan C. Mihăilescu, Bucureşti, Humanitas, 2012, p.46), transmit organizatorii.
Concursul s-a derulat pe trei secţiuni, iar elevii care au fost cei mai apreciaţi de juriu şi public au primit premii:

“Caragiale’s Charming World” – concurs de întrebări în limba engleză pe marginea momentelor dramatice prezentate. Au participat şase grupe formate din câte 2-3 elevi din public. Premiul I a fost câştigat de două echipe care au obţinut acelaşi punctaj: echipa formată din Darius Toma şi Raul Ciugudean (clasa a VI-a A) şi echipa formată din Andrada Costea, Natalia Nicolae, Adrian Ivanovici (clasa a VI-a B).
Membrii juriului au fost bibliotecar Felicia Colda (Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba), prof. Rodica Olteanu, Prof. Cristina Pop, prof. Nicoleta Apostol, prof. Elena Beşliu (Liceul de Arte “Regina Maria” Alba)

Premiile au constat în diplome şi cărţi oferite de Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba şi au fost acordate diplome de excelenţă, pentru interpretarea dramatică remarcabilă. Natalia Nicolae (cl. VI B), Darius Toma (cl. VI A), Cristian Pop (cl. V A), Silviu Roşu, Darius Dragoş (cl. V A). Elevii Tomas Mateaş, Lois Todor, Gabriela Bălan şi Cristian Pop (V A), pregătiţi de prof. Rodica Olteanu, au primit o diplomă de excelenţă pentru sceneta Vizită prezentată în deschiderea spectacolului-concurs.
Maria Drăguşin (IX A), Ana Dioşan (I), Noemi Scrob (IV), Nuria Oargă (V A), pregătite de profesoarele Elena Beşliu şi Ioana Brok au fost responsabile de ambianţa muzicală adecvată momentelor artistice prezentate.
Elevii, profesorii şi iubitorii de artă pot admira lucrările participanţilor la secţiunea de creaţie plastică într-o expoziţie care la Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” din Alba Iulia, intitulată “I.L. Caragiale – Words and Images 2016”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News