Actualitate
FOTO: Elevi de la Şcoala „Ioan de Hunedoara” Sîntimbru au comemorat bătălia din 18 martie 1442
Elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială „Ioan de Hunedoara” din Sîntimbru au participat, luni, la un eveniment ce le-a oferit ocazia să trăiască istoria.
A fost comemorată bătălia de la Sîntimbru, din 18 martie 1442, în care Iancu de Hunedoara a luptat împotriva turcilor, transmit reprezentanţii şcolii.
Elevii au susţinut referate despre Iancu de Hunedoara, iar profesoara Maria Petri a prezentat un material despre bătălia de la Sântimbru.
A urmat un moment artistic: două eleve ale şcolii, Maria Mariş şi Roberta Crişan, au interpretat cântece patriotice.
La rândul său, directorul şcolii, profesorul Daniel Fonoage, a vorbit despre “marii eroi ai poporului român, pe a căror jertfă s-a clădit România de azi”, după cum precizează acesta.
Proiectul s-a derulat în parteneriat cu IŞJ Alba, Protopopiatul Alba şi Primăria Sîntimbru. La eveniment au fost prezenţi şi inspector şcolar de istorie Ştefan Teompa şi protopop Teofil Slevaş, mai transmit reprezentanţii şcolii.
sursă foto: Facebook
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News