Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Elevi din Alba Iulia au aflat de la poliţişti de ce este important să protejeze patrimoniul cultural

Publicat

O nouă ediţie a proiectului „Cunoaşte şi Protejează Patrimoniul Cultural Naţional”, derulat de Poliţia Alba, a început miercuri. Prima activitate s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia.

Ofiţerul specializat în prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul patrimoniului cultural naţional, comisar şef de poliţie dr. Marius Ciută, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Alba, împreună cu poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au fost prezenţi la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, unde au prezentat rolul şi importanţa pe care patrimoniul cultural naţional îl are în identitatea poporului român, precum şi necesitatea cunoaşterii istoriei propriei naţiuni. Au fost prezenţi 100 de elevi şi cadre didactice.

Această activitate a fost cuprinsă în calendarul activităţilor planificate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul Proiectului derulat de Poliţia Română în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, intitulat ”Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.

Prezentarea a fost însoţită de imagini semnificative ale bunurilor aparţinând patrimoniului cultural românesc, expuse în muzee, atât din ţară cât şi din străinătate, transmite IPJ Alba.

La finalul întâlnirii, toţi elevii şi cadrele didactice participante au primit diplome şi materiale promoţionale puse la dispoziție de Fundația Collegium XXI.

Astfel de activităţi urmează să se deruleze în alte 4 unități de învățământ din judeţ, în perioadele de desfăşurare a Programului naţional „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Paun

    joi, 29.03.2018 at 10:33

    Bagati banii in scoli profesionale ca nu mai exista forta de munca calificata.
    Nu spun ca acesti copii nu merita sa participe la campionatul mondial dar trebui sa vedem ca am devenit o tara de bancheri si directori….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement