Educație
FOTO: Elevi din Alba, la faza națională a concursului „Sanitarii Pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Română
Ioana, Robert, Elena, Iulian și Irina, elevi ai Liceului „dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș, participă aceste zile la faza națională a Concursului „Sanitarii Pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Română.
Coordonați de prof. Doriana Pârțilă, aceștia au câștigat faza județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”, competiție care s-a desfășurat în luna iunie și la care au participat aproximativ 300 de elevi de gimnaziu și de liceu din întreg județul Alba.
Până pe 25 iulie, la Cheile Grădiștei, județul Brașov, 225 de elevi de liceu participă la faza națională a Concursului de educație pentru sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți”.
După deschiderea oficială a concursului, s-a dat start competiției. Primul pas a fost proba teoretică, unde participanții și-au testat cunoștințele din domeniul primului ajutor, al educației pentru sănătate, dar și cunoștințele despre istoricul Crucii Roșii Române.
Marți după-amiaza a avut loc proba practică, unde echipajele au încercat să rezolve un caz de acordare a primului ajutor: de la evaluarea victimelor, asigurarea locului accidentului, până la alertarea autorităților și aplicarea manevrelor de prim ajutor.
Concursul „Sanitarii pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Română, este singurul concurs dedicat sănătății și primului ajutor în școlile din România, încă din anul 1962. Competiția are o contribuție însemnată pentru instruirea elevilor în acordarea primului ajutor, în orice situație: la școală, pe stradă, în cadrul diverselor evenimente publice și în orice alte împrejurări în care este nevoie de pricepere, promptitudine și dorință de implicare.
„Sanitarii Pricepuți” reprezintă, pentru elevii din România, o ocazie unică de a învăța și de a afla noțiuni de sănătate. Din anul 1962, „Sanitarii Pricepuți” a dat numeroase generații de medici și de asistenți medicali.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News