Actualitate
FOTO: Elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia au prezentat colegilor din judeţ rezultatele unui proiect Comenius: manuale și dicționare în letonă

În cadrul proiectului, elevii Liceului de Arte au învățat limba letonă, au participat la o mobilitate de 11 zile în orașul Daugavpils din Letonia și au elaborat un manual de limba letonă, un dicționar vizual, planșe lingvistice, iar la final au jucat în limba letonă un fragment din piesa de teatru „Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare.
În cadrul acțiunilor de diseminare la nivel de comunitate, elevi și profesori ai Liceului de Arte au vizitat în timpul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” unitățile de învățământ din localitățile Șard, Meteș, Zlatna și Ampoița pentru a promova proiectul TTE LAVA și a distribui elevilor și cadrelor didactice din aceste unități manuale de limba letonă și calendare TTE LAVA, însoțite de prezentări ale experienței de învățare din cadrul întregului proiect.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News