FOTO: Elevii din Ghirbom și Vurpăr au învățat cum pot proteja animalele. Polițiștii au discutat cu cei mici despre empatie
Elevii de la Școala Primară Ghirbom și Școala Gimnazială Vurpăr au participat, în prima săptămână a noului an școlar, la activități informativ-preventive susținute de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, în cadrul campaniei "Micii Polițiști ai Animalelor".
Potrivit IPJ Alba, prin intermediul unui joc interactiv, adaptat vârstei lor, cei mici au învățat să facă diferența dintre situațiile în care animalele sunt îngrijite corespunzător și cele în care au nevoie de ajutor.
Polițiștii, împreună cu elevii, au discutat despre empatie, responsabilitate și despre gesturile simple prin care fiecare dintre noi poate proteja un animal.
La final, fiecare elev a primit o legitimație simbolică de "Polițist pentru o zi", transformând lecția într-o misiune pe care o poate duce mai departe.

"Prin astfel de activități ne dorim ca cei mici să adopte un comportament responsabil, să fie empatici și să respecte animalele cu care se întâlnesc și cu care se vor întâlni chiar și atunci când vor fi adulți.
Campania "Micii Polițiști ai Animalelor" va continua și în alte școli din județ", au adăugat reprezentanții IPJ Alba.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)