13521872_1216484038383937_9026815559300417718_n Echipele Şcolii de Dans "Chirilă" din Alba Iulia au reuşit performanţa clasării pe podium la mai multe secţiuni, la Campionatul European de Dans şi Cântec, desfășurat în perioada 28 iunie -3 iulie în localitatea Levice din Slovacia. Competiţia aflată la ediția a VIII-a adus la start peste 2.000 de participanţi din patru ţări europene – Ungaria, Slovacia, Romania şi Ucraina dar şi o invitată specială, China.

Publicitate

Şcoala de Dans "Chirilă" din Alba Iulia a reprezentat România alături de alte echipe din ţară, din Baraolt, Sighișoara, București, Odorheiu Secuiesc. A reușit performanța de a urca pe podium cu fiecare dintre cele trei echipe cu care a participat la concursul pe formaţii.

Minispirit Liber, Tarantela Napoletană – locul I şi premiu Special pentru coregrafie, Hip-hop – locul II, Spirit Liber, Hip-hop Army – locul III şi Premiu Special pentru coregrafie, Samba vs Capoeira – locul V, Apulum Dance, Dans Contemporan – Locul I, Rapp – Locul II.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Au fost trei zile foarte grele pentru noi. S-a concurat de dimineaţa de la 8.30 şi până seara la 23.30, prezentându-se în total peste 800 de coregrafii. Concursul are o înaltă ţinută, iar noi a trebuit să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor juriului şi publicului. Stresul a fost mare, emoţiile… şi mai, şi dar până la urmă totul s-a terminat cu bine. Este deosebit să îţi vezi echipa pe podium, să simţi o reconoaştere a muncii tale de un an de zile”, au transmis Bianca şi Alex Chirilă, instructorii şcolii de dans albaiuliene.

Publicitate

După ce a încheiat cu bine şi cea de-a XI-a competiţie la care a participat în acest an şcolar, Şcoala "Chirilă" şi-a închis porţile pentru vacanţa binemeritată, nu înainte de a anunţa că îşi va relua cursurile la începutul lunii septembrie.