Connect with us

Actualitate

FOTO: Elevii Şcolii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” din Sâncel, distinși cu premii la Festivalul „CREDO”, ediția a XII-a, desfășurat la Blaj

Publicat

IMG_2968 Elevi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” din Sâncel au participat la Festivalul – concurs de poezie şi muzică religioasă „CREDO”, ediţia a XII-a, în organizarea ASTRA- Despărţământul Timotei Cipariu sâmbătă, 9 aprilie, pe scena Centrului Cultural „Iacob Mureşianu” din Blaj.

Talentul lor, cultivat cu atenţie de dascălii şcolii, a fost apreciat prin diplomele primite, respectiv șase premii I şi un premiu II.

Au pus suflet, căldură şi credinţă în tot ceea ce au prezentat pe scenă şi au fost distinşi cu premii:

Secţiunea cântece religioase:

Premiul I – solist vocal Daria Bărbat, clasa I, coordonator prof. înv. primar Simona Groza

Premiul I – solişti vocali Alexandru Costea, Sebastian Costea, Ciprian Popa, clasa a II-a, coordonatori prof. înv. primar Lenuţa Bloj şi profesor Mirela Petruţ

Premiul I – solist vocal Daria Costea, clasa a III-a, coordonatori profesor Mirela Petruţ şi prof. înv. primar Ana Maria Trif

Secţiunea poezie religioasă:

Premiul I – elevele Simina Mărginean şi Natalia Mărginean, clasa pregătitoare, coordonator prof. înv. primar Adriana Macarie

Premiul I – eleva Maria Gherman, clasa a IV-a, coordonator prof. înv. primar Simona Groza

Premiul II – eleva Daiana Haţegan, clasa a V-a, coordonator profesor Ioana Cătăuţă

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement