Actualitate
FOTO: Eroii martiri Horea, Cloșca și Crișan, omagiați pe Dealul Gutâiului, la 229 de ani de la semnarea armistițiului între austrieci și răsculați
Duminică, 10 noiembrie 2013, a avut loc la Tibru, în comuna Cricău, un eveniment organizat în cinstea eroilor martiri, Horea, Cloşca şi Crişan. Mai precis, s-au omagiat 229 de ani de când, pe Dealul Gutâiului, s-a parafat amăgitorul armistiţiu între autorităţile militare imperiale austriece și răsculaţii conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan.
Programul a început la ora 10.00 la Biserica Ortodoxă din Tibru, unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Ulterior, de la ora 13.00, a avut loc o slujbă de pomenire a celor trei martiri la monumentul care le este închinat, pe Dealul Gutâiului. A urmat un moment de reculegere, discursuri ale oficialităților și depuneri de coroane la monumentul mai sus amintit.
Printre cei prezenți la manifestări (organizate de către Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” Filiala Alba Iulia, în colaborare cu Primăria Comunei Cricău şi Parohia Ortodoxă Tibru) s-au numărat oficialități locale (primarul comunei Cricău, Emil Lupșan, viceprimarul comunei, Liviu Șuteu, consilieri locali), membri ai Societăţii Cultural-Patriotice “Avram Iancu” (în frunte cu prof. Emil Jurca, preşedintele filialei Alba Iulia a Societății), membri ai Fundației 1 Decembrie 1918 pentru Unitatea și Integritatea României și numeroși cetățeni ai comunei Cricău și din împrejurimi.
La eveniment a fost prezentă și o delegație a PNL Alba Iulia formată din consilierii locali Gabriel Pleșa și Rareș Buglea, împreună cu Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba. Acesta din urmă a declarat: „Este o datorie de onoare pentru noi să fim prezenți la astfel de evenimente omagiale. Partidul Național Liberal este singurul partid mare din România care nu și-a uitat niciodată dimensiunea națională și mereu a încercat să o afirme. Îi recunoaștem și îi cinstim pe toți eroii și martirii acestui popor și pentru că suntem români și simțim românește și pentru că suntem, prin titulatura noastră, asumată și promovată ca atare, un partid «național». Personal, mă bucură faptul că nu uităm să ne omagiem înaintașii, că există oameni inimoși, precum organizatorii acestui eveniment, care pun an de an în fața noastră și a noilor generații, crâmpeie din istoria acestui neam. Felicitări organizatorilor și participanților și fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să fim prezenți și în anii ce vor urma la cât mai multe astfel de evenimente, pentru că, nu-i așa, «un popor ce nu-și cunoaște istoria și nu-și cinstește înaintașii, este doar o gloată fără viitor»”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News