Actualitate
FOTO | Exponatul lunii martie: Salbe din zona etnografică a județului Alba, prezentate la Muzeul Naţional Unirii din Alba Iulia
Muzeul Unirii din Alba Iulia a prezentat, marți, exponatul lunii martie. Este vorba despre trei salbe din monede și „boabe”, provenite din zona etnografică a județului Alba, în special din Hăpria și Straja. Acestea au fost bătute în perioada împăratului Franz Iosif, fiind în mare parte confecționate din argint, la monetăriile din Austria şi Ungaria, dar şi în Slovacia.
În zona etnografică Alba, istoricii disting trei tipuri de salbe, pe care localnicii le deosebeau după valoarea lor. Prima categorie e reprezentată de salbele de bani, exclusiv din monede din argint de valori diferite, dar nu mai mici de o jumătate de zlot. Acest tip de salbe era format din trei șiruri de monede, prinse cu mici zale de bronz argintat, dar și de trei lănțișoare de lungimi diferite. Majoritatea acestor monede provin din imperiul austro-ungar, emise în timpul împăratului Franz Iosif, fiind bătute între anii 1860-1915, la monetării din Austria, Ungaria și Slovacia.
Cea de-a doua categorie o formează așa numitele salbe cu monede și „cu boabe” sau cu ”globurele”, apărute din nevoia de a suplimenta monedele, confecționate din bronz argintat, compuse din patru rânduri de lănțișoare. Între motivele principale ale șirului sunt puse, din trei în trei motive, câte un globurel cu o ușoară alungire.
Mai exista o categorie de salbe, confecționate doar din globurele, pentru tinerele fete ale căror familii nu erau atât de înstrărite pentru a-și putea permite salbe de bani.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, salbele erau foarte răspândite, fiind parte din zestre, purtate în special de fetele și nevestele tinere, care încă nu aveau copii. Salbele se purtau ori ca atare, ori alături de alte mărgele, iar valoarea unei salbe de argint era echivalentă cu prețul unei perechi de boi, adică 40-50 de zloți, în timp ce salba din globurele avea prețul cam la jumătate.
Salba constituia un semn al bunăstării, de multe ori părinții de fete vânzând animale din gospodărie pentru a o putea achiziționa și a o oferi ca zeste fetei care urma să se căsătorească. Salba putea fi chiar și „închiriată” constra unei sume de bani, celor care nu își permiteau una în momentul nunții.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News