Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO | Expoziția Internațională Inter-Art Aiud, prezentată în Ungaria: Proiecții de filme și fotografii de promovare turistică

Publicat

Două evenimente culturale au avut loc în luna martie în Gyomaendrod (Ungaria), oraș înfrățit cu Aiudul. Este vorba despre expozitia Internațională Inter-Art Aiud și manifestarea cultural-artistică ce a cuprins un film documentar despre obiceiuri de înmormântare, un film de promovare al orașului Aiud și prezentarea unui album foto.

Manifestările menite să promoveze activitățile culturale din Aiud, să stabilească legături pentru proiectele europene viitoare, să promoveze turismul cultural în Aiud și în localitățile din zonă, au cuprins un film documentar despre un obicei popular maghiar din zona Rimetea, „Înmormantarea Farsangului”, semnat de Lorincz Zoltan Jr., dar și filmul de promovare „Aiud – Nagyenyed- Strassburg am Mieresch” semnat de același Zoltan Jr., care a fost prezentat anul trecut la sediul ONU din New York în cadrul unei manifestări internaționale, precum și la Institutul Cultural Român din New York.

Nu a lipsit nici prezentarea albumului foto „Aiudul de altădată”, realizat de Robert Lixandru și Ioan Hadarig, album editat în română, maghiară, franceză, engleză, germană, portugheză și rusă.

Vernisajul expoziției, în care au fost expuse publicului și lucrările artistei Eva Mazzucco, membru de onoare al Inter-Art Aiud, s-a desfășurat la Şcoala „Bethlen Gábor” din Gyomaendrod, Ungaria, în prezența unui numeros public tânăr și a primarului localității Gyomaendrod, Varfi Andras. Au vorbit în deschidere Kovács Károly, Ștefan Balog și Ioan Hădărig.

Cât privește expoziția internațională Inter-Art Aiud, ce cuprinde lucrări semnate de 40 de artiști din 26 de țări, aceasta a fost organizată în cadrul Galeriei „Vidovszky Béla” din Gyomaendrőd, Ungaria.

Evenimentul a fost prezentat de primarul Varfi Andras, directorul galeriei, Kóris Györgyné, președintele Inter-Art, Ștefan Balog și scriitorul Ioan Hădărig. De asemenea, tinerii  Gábor Papp şi Dóra Gulyás de la Școala de Artă din Gyomaendrod, au susținut un recital de chitară clasică.

În cadrul aceluiași eveniment, delegatia aiudeană formata din Ștefan Balog, Andrei Bako, Zoltan Balog, Elena Cristea și Ioan Hădărig  a înmânat, în numele primarului municipiului Aiud , Mihai Horațiu Josan și a Consiliului Local Aiud, albumul „Aiudul de altădată”, primarului din Gyomaendrod, precum și reprezentanților diferitelor instituții, prezenți la eveniment.

Întreaga manifestare a fost finanțată de Fondul Naţional de Cooperare – Ungaria și realizată de Fundaţia Hallható Hang – Gyomaendrőd, Fundația Inter-Art Aiud în parteneriat cu Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate