Aiud
FOTO: Expoziție stradală de fotografie, distrusă peste noapte, la Aiud. ”Gestul acesta este o pată pe obrazul lor”
O expoziție de fotografie stradală montată vineri la Aiud, a fost distrusă peste noapte de persoane necunoscute. Expoziția cuprinde fotografii ale orașului și era menită să ofere o zonă de protecție a clădirii Centrului Cutlural Liviu Rebreanu, aflată în reabilitare.
Reprezentanții instituției au posta pe facebook câteva imagini și un comentariu, legat de ceea ce s-a întâmplat.
”Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud a încercat să ofere, până la reabilitarea sa, o zonă de protecție artistică a clădirii, printr-o expoziție de fotografie stradală.
Lucrările au rezistat câteva ore. Zorii zilei au găsit expoziția de fotografie stradală distrusă.
Suntem trişti şi le spunem celor care au distrus lucrările că gestul acesta este o pată pe obrazul lor şi că nu vor reuşi să învingă un Aiud civilizat…” au scris pe facebook, reprezentanții instituției.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News