Educație
FOTO: „Feeria iernii”. Expoziție de desen și pictură organizată la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia
Anotimpul şi sărbătorile de iarnă au fost surse de inspirație pentru elevii și profesorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia.
Îndrumați de profesoarele Loredana Constantin și Georgeta Șoit, elevii claselor gimnaziale și liceale au realizat desene și picturi, în care au surprins bucuria și atmosfera emoționantă, feerică a iernii, folosindu-se de toate elementele de limbaj plastic.
În compozițiile lor au sugerat ritualul împodobirii bradului de Crăciun cu globuri multicolore, beteală și beculețe colorate, atmosfera de basm a peisajului de iarnă, dar și vestea nașterii Mântuitorului Iisus Hristos trimis pe pământ să ajute oamenii să devină mai buni, mai credincioși.
Această expozitie are ca obiectiv valorificarea potențialului creativ al elevilor, dragostea față de tot ce înseamnă artă și mesajul pe care aceasta îl transmite, dar și valorificarea muncii pe care dascălii o prestează cu elevii în cadrul orelor care au ca specific pictura, desenul, religia, cât și o colaborare între profesorii cu preocupari comune în acest domeniu.
În luna ianuarie, expoziția „Feeria iernii” este în continuare deschisă publicului, cu cele mai interesante lucrări de culoare și tehnică realizate de elevii participanți.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News