O femeie din Alba Iulia a fost rănită într-un accident rutier petrecut marți după-amiază, pe DN1 Sibiu –Brașov, la Hula Bradului. Mașina în care se afla a fost lovită de un autoturism al cărui șofer a pierdut controlul volanului, din cauza vitezei.

Publicitate

Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a petrecut pe DN1, la km 291 - Hula Bradului. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit glisiera din dreapta și a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit o mașină condusă regulamentar spre Sibiu de un șofer de 40 de ani din Alba.

accident sibiu braos

Femeia rănită era pasageră în mașina lovită pe contrasens și are 47 de ani. A fost transportată în stare de conștiență la spital.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Traficul rutier pe DN1 în zona accidentului a fost blocat total, în jurul orei 17.55, pentru cercetări.