Actualitate
FOTO: Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Grafică Satirică „Alb Umor” 2015. Câştigătorii concursului de creaţie, pe secţiuni
În cadrul Târgului de carte „Alba Transilvana”, la Alba Iulia, a fost prezentat şi Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Grafică Satirică „Alb Umor”, aflat la a VI-a ediţie. Peste 200 de autori au fost înscrişi în concursul de creaţie, iar sâmbătă, a fost anunţaţi oficial câştigătorii, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Concursul din acest an a reunit 211 de participanţi, respectiv 97 la secţiunea epigramă, 63 la secţiunea parodie, 27 la secţiunea proză scurtă şi 24 de cărţi la secţiunea umor în volum. La festival au participat şi 28 de epigramişti din Alba Iulia.
„Umoriştii s-au reunit la Alba Iulia, pentru a construi un zâmbet colectiv, semnul inteligent al dialogului social şi al aprecierii pentru cei care, cu aceleaşi cuvinte cu care scriu poezie, „comit” umor, indiferent de specia literară. Tristeţea poate să stea la uşă, la fel şi problemele grave ce macină socialul, pentru că aici, la festivalul albaiulian, se propune un panaceu pentru toate necazurile curente şi viitoare. De la Alba Iulia, Dorel Lazăr, artizan al acestui festival, trimite semne şi semnale luminoase, către toţi cei care ştiu că un tunel, chiar şi al timpului, are două ieşiri sau două intrări, depinde de ce te afli acolo „, este unul dintre mesajele iniţiatorilor acestui festival.
Câştigătorii premiilor la concursul în cadrul Festivalului „Alb Umor”, ediţia 2015:
Premiile secţiunii „Epigramă”:
Premiul I: Constantin Tudorache (Ploieşti)
Premiul II: Grigore Chitul (Bistriţa)
Premiul III. Janet Nică (Gighera, Dolj)
Premiile secţiunii „Parodie”:
Premiul I: Vasile Larco (Iaşi)
Premiul II: Petru Ioan Gârda (Cluj-Napoca)
Premiul III: Viorica Găinariu Tazlău (Baia Mare)
Premiile secţiunii „Proză scurtă”:
Premiul I: Violeta Urdă (Bucureşti)
Premiul II: Aura Georgescu (Bucureşti)
Premiul III: Lică Pavel (Bucureşti)
Premiul Consiliului Judeţean Alba:
Gheorghe Filiş (Târgu-Jiu) – epigramă
Premiul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba
Sever Purcia (Sibiu) – parodie
Premiul juriului
Claudiu Nicolae Şimonaţi (Geoagiu, Hunedoara) – proză
Premiile pentru volum
Premiul I: Mihai Haivas (Iaşi)
Premiul II: Roland Florin Voinescu (Constanţa)
Premiul III: Alexandru Oltean (Bistriţa).
Juriul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Alb-Umor” a fost format din Marian Grigore Dobreanu, Ionel Iacob-Bencei şi Lucian Perţa.
Organizatorii festivalului: Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Asociaţia Umoriştilor „Eugen Handelsman” Alba Iulia, sprijinite de Filiala Alba-Hunedoara a USR, Fundaţia Popa`s, Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Înaintea premierii câştigătorilor concursului de la „Alb-Umor”, a avut loc prezentarea Revistei „Acasă”, în prezenţa directorului Bibliotecii Judeţene, Mioara Pop.
Citeşte şi FOTO: „Alba Transilvana” 2015, ziua a doua. Evenimente pentru toate vârstele, lansări de carte şi preţuri accesibile. PROGRAM
Vă prezentăm imagini de la eveniment:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News