Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Festivalul Internațional de Umor, ediția a XII-a. Expoziții, caricaturi cu maestrul Ștefan Popa Popas și teatru, la Aiud

Publicat

4 Aiudul a fost timp de două zile un spațiu al experiențelor culturale și artistice, o zonă a umorului de bună calitate. Formulei clasice de expoziție și de prezentare s-a alăturat experimentul artistic. Astfel publicul a fost implicat direct în cele patru expoziții de caricatură, patronate de maestrul Ștefan Popa Popas, reprezentate de Salonul Internațional de Caricatură, expozițiile personale semnate de caricaturiștii Eugen Mirea și Sergiu Grapa și expoziția-eveniment Popas. Faptul că înainte și în timpul expozițiilor au fost realizate caricaturi a transformat expozițiile într-un happening.

Expozitia realizată de Dorel Găină, prof. univ. dr la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, a incitat latura intelectuală a receptării imaginii umoristice, a creat un spațiu în care vizualul și inteligența sunt elementele principale. Dacă expoziția internațională de fotografie s-a constituit într-un puzzele de receptare culturală a umorului în diferite zone geografice, celelalte două expoziții, „spiritele” Angelei Kallo și „cu drag despre umor amar” a studenților de la Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca reprezintă zona conceptuală a desfășurării festivalului. Două expoziții importante care propun construcții inedite, spații gândite și transformate în act artistic, zone de dezbatere conceptuală.

Piesa de teatru „Osândirea lui Prometeu”, propusă de Grupul Skepsis, a oferit publicului spectator o abordare modernă a unui mit clasic, o dramatizare inteligentă, jucată cu talent de tinerii actori.

Ediția a XII-a a festivalului aiudean rămâne prin implicarea unui număr important de artiști contemporani, dar și de tineri studenți, un demers artistic, un festival de referință, un spațiu cultural și artistic autentic.

Participanți Expoziția Internațională de Fotografie Umoristică:

– Marcel Lupaşcu, Leila Olivereau- Franţa, Ştefan Bădulescu, Oana Pop, Crina Gâlcă, Andrei Bakó, Lazár Eszter – Irlanda, Harácsek Lehel, Patricia Goodrich – SUA, Robert Lixandru, Ştefan Balog, Daria Ioan

Participanți Expoziția „Cu drag despre umor amar“:

Expun studenţi, masteranzi şi profesori de la departamentul Fotografie-Video-Procesare Computerizată a Imaginii de la Universitatea de Arte şi Design Cluj

– Alexandru Csaba Nistor, Andrei Dincă, Renata Dradici, Eduard Fülöp, Ema Motreanu, Emil Seliştean, Flavian Sevescu, László Imecs, Irina Timiş, Iulia Givan-Gorgan, Iulia Şanta, Leila Olivereau, Maria Nicoară, Otilia Bocăniciu, Emilia Mihaela Popa, Teodora Zamfirache, Andrei Tudor, Gârboan Rusneac, Zsebe Henrietta, Prof. Univ. Dr. Feleki Károly, Ghenghea Manuela, Hidoş Nora, Sándor Francisc, Tuclei Laura,  Feidi Georgiana, Beatrice Moraru, Butuţa Loredana, Bârsan Bianca, Bodescu David, Bojor Ovidiu, Camelia Ardelean, Chipirliu Geaninna, Fatiol Ricardo, Fiuciuc Andrei, Măgurean Anca, Novăceanu Daniel, Timiş Carmen, Vlad Petruţ, Iulia Croitoru, Goraş Nataşa, Negoi Gabriel, Preda Luiza, Teodorescu Piţu Roxana, Varga Angel

Evenimentul a fost organizat de către Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Fundația „Inter-Art” Aiud, Primăria și Consiliul Local Aiud, în colaborare cu Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, Fundația Popa`s, Universitatea de Artă și Design Cluj – Napoca – Secția Foto-Video-Procesare computerizată a imaginii și Asociația Grupul Skepsis Alba Iulia.

Foto: Zoltan Balog

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement