Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Festivalul Internațional de Umor, ediția a XIII-a, la Aiud. Expoziții, caricaturi cu maestrul Ștefan Popa Popas și teatru

Publicat

111 (10) Aiudul a reprezentat, prin cea de-a XIII-a (12+1, pentru unii) ediție a Festivalului Internațional de Umor, unul dintre centrele importante de cultură, în care caricatura și fotografia umoristică, teatrul și umorul au redat un spațiu cultural de înaltă calitate artistică.

Desfășurat, de la inițierea lui în anul 2005, sub patronajul maestrului Ștefan Popa Popa’s, festivalul aiudean a oferit publicului prezent în cele două zile:  un salon internațional de grafică satirică, expoziția personală de caricatură Silvan Ionescu, expoziția de grafică satirică Aurel Jiquidi dar și participarea directă a membrilor Academiei Popa’s : Leonte Năstase și  Marian Avramescu, care au executat lucrări pentru publicul participant.

Festivalul a fost deschis de expoziția de caricatură stradală realizată de Stefan Balog și Andrei Bako, sub titlul B&B sau B&B, un experiment care a antrenat publicul aiudean în a considera valoarea lucrărilor prezentate și ineditul mod de expunere.

Seara de teatru a oferit publicului, prezent în sala de spectacole a Colegiului Bethlen Gábor Aiud, piesa „Amprenta ionesciană”, o inedită  și incitantă montare scenică după Eugen Ionescu, în regia lui Viorel Cioflică, având următoarea distribuție : Vinicius Moldovan, Elena Smeu-Mare, Corina Bejenaru, Almond Chismorie, Andrada Balea.

Expoziția personală de caricatură  semnată de Könczey Elemér a reprezentat unul dintre momentele de excepție ale festivalului. Talentatul grafician a oferit publicului o expoziție de înaltă calitate, cu  tușe profunde la adresa lumii de astăzi, toate gândite și desenate cu talent, umor și inteligență.  Könczey Elemér reprezintă una dintre vocile autentice ale spațiului grafic umoristic contemporan.

Dorel Găină, profesor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, împreună cu invitatii săi : Alice Di Nanna, Amanda Maier, Andreea Popa,Cosmina Cipriana Alb, Eduard Fulop, Feleki Károly, G+G, Horea Ştefan, Horea Ştefan Trânc, Ioan Hălălae, Kalman Sztrharszky, Maria-Cristiana Bocancios, Marius Olariu, Marius Peptan, Ovidiu Manoilescu, Ovidiu Munteanu, Livia Nardone, Radu Ciupa, Robert Lixandru, Roxana Emilia Luca, Somogyi Robert, Ştefan Balog, Ştefan Buga, Tudor-Florin Almaşanu, Vasi Sârb, Vlad Hurgoiu, Zoltán Balog au conceput o expoziție de fotografie sub genericul Declinare de zâmbet”, în care talentul și dăruirea au îmbrăcat o dimensiune de excepție. A fost expoziția de fotografie cu cea mai mare încarcătură artistică, cu cea mai importantă deschidere către inovație și experiment, un adevarat  eveniment cultural în sine.

Expozițiile au fost prezentate de Stefan Popa Popas, Dorel Găină și Ioan Hădărig.

Organizatorii evenimentului au fost Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, Fundaţia “Inter-Art” Aiud, Primăria – Consiliul Local Aiud, în colaborare cu Asociaţia Caricaturiştilor Profesionişti din România , Fundaţia Popa’s, Asociaţia Echange et Partage Franţa, Asociaţia Grupul Skepsis Alba Iulia, Colegiul Bethlen Gábor Aiud.

Foto: Zoltan Balog, Marius Docea, Zoltan Lorincz, Radu Colcer, Florina Russu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement