Actualitate
FOTO: Gala TNL Alba – „Tineri pentru tineri”. Cei mai merituoși reprezentanți ai tineretului liberal au fost premiați
Tineretul Național Liberal Alba a organizat la începutul acestei luni prima ediție a Galei „Tineri pentru tineri”, cu scopul de a premia cei mai merituoși reprezentanți ai tineretului liberal, cât și cele mai active organizații locale. La eveniment au participat peste 150 de tineri din județul Alba, alături de liderii liberali, în frunte cu: Ion Dumitrel – președintele PNL Alba, Marius Hațegan – secretarul general al PNL Alba, deputatul Florin Roman, senatorul Sorin Bumb și prefectul Nicolae Albu, care le-au transmis colegilor mai tineri toată aprecierea și i-au asigurat de tot sprijinul necesar în vederea desfășurării activităților viitoare. Totodată, invitați de seamă au fost și primarii liberali din județ, cei care demonstrează în fiecare zi că se pot face lucruri frumoase pentru cetățeni, atâta timp cât există voință și implicare.
Chiar dacă ultimul an a fost unul atipic, iar multe dintre activități au fost desfășurate respectând restricțiile datorate pandemiei, tinerii liberali au avut o implicare activă în comunitate, dintre activități putând fi menționate cele de donare de sânge, acordarea de burse școlare, promovarea orașului Marii Uniri cu ocazia zilei naționale, colectarea de ajutoare materiale pentru refugiații ucraineni sau pentru cei aflați în nevoie, acțiuni de ecologizare, întâlniri active cu alți tineri în vedere identificării dificultăților pentru segmentul de tineret și multe altele.
Astfel, în cadrul acestui eveniment s-au acordat următoarele diplome: Diplomă de Excelență – Ion Dumitrel; Diplomă de Recunoștință – Marius Hațegan; Diplomă de merit pentru cel mai tânăr primar PNL din județul Alba – Iulia Stănilă, Comuna Șpring; Diplomă de merit pentru cel mai tânăr consilier local PNL din județul Alba – Cătălin Petruț, Comuna Râmeț; Diplomă de merit pentru cel mai tânăr consilier județean PNL din județul Alba – Cătălin Comșa; Diplomă de apreciere – Emil Toma; Diplomă de apreciere – Carmen Basarab; Diplomă de apreciere – Mihai Petrașcu.
Cele 4 mari categorii de premii au fost acordate după cum urmează: CARITABIL TNL ALBA – Distincție de excelență pentru cea mai mare colectare de ajutoare materiale pentru o campanie umanitară – Organizația TNL CUGIR; IMPACT TNL ALBA – Distincție de excelență pentru acțiunea cu cel mai puternic impact – Organizația TNL ALBA; ACTIV TNL ALBA – Distincție de excelență pentru cel mai activ membru al organizației – CRISTIAN PUIE; ECHIPA TNL ALBA – Distincție de excelență pentru cea mai activă și implicată organizație la nivel local – Organizația TNL JIDVEI.
Alexandra Maria Pașca, președinte TNL ALBA : ” O gală de premiere nu înseamnă nici pe departe doar un proces de înmânare a unor premii. Mai înseamnă și faptul că s-a consolidat o echipă, că tinerii au muncit pentru a ajunge în acest punct, că în sfârșit pot culege roadele muncii lor.
Sunt convinsă de faptul că acest eveniment a trezit un spirit competitiv și o voință pentru tineri de a se implica și mai mult în acțiuni prolifice pentru comunitate. Tinerii sunt atât prezentul, cât și viitorul! Și prin puterea exemplului și unitatea unei echipe, putem realiza lucruri incredibile. Noi, tinerii. Pentru tineri, și nu numai! Felicit câștigătorii, mulțumesc celor care au făcut posibilă organizarea acestei gale și aplaud tinerii liberali din județul nostru, deoarece, fără ei, nimic nu ar fi fost posibil!”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 12.07.2022 at 16:27
Dacă şi tinerii ăştia se ridcă la nivelul la care s-au ridicat Haţegan. Bumb sau Roman, slabe speranţe pentru şi aşa slăbănogul PNL actual.Dacă nu-i material, ies numai rebuturi.
Tudor V.
miercuri, 13.07.2022 at 08:49
Multe nulități pe acolo. Își dau aere, dar nu își dau seama că oamenii îi urăsc.
Să vă fie rușine că v-ați bătut joc de România, pnl.