Gest frumos de generozitate, făcut de o tânără, în fața magazinului Pepco din Alba Iulia. Un cititor Alba24 a fost martorul unei scene care ”i-a luminat sufletul”. S-a întâmplat vineri seară. 

”Eram la ieșire din magazinul Pepco din Alba Iulia, cel de lângă Kaufland. Am surprins un moment care mi-a luminat sufletul pentru că mi-am reamintit că pe lumea asta există oameni frumoși prim generozitate și modestie.

Publicitate

O tânără a ieșit din magazin cu o păpușă foarte mare, într-o cutie frumoasă, roz și cu o pătură de asemenea roz, pe care le-a oferit fetiței unei femei aflate la cerșit acolo (foto). 

Când s-a trezit cu cadoul în brațe, fetița, destul de mică, de vreo 2-3 ani, a scos un ”Oaaaa!”, de parcă tocmai ar fi avut parte de cea mai frumoasă surpriză din viața ei. Bucuria din ochii micuței s-a transferat și mamei ei. 

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tânăra i-a spus încet mamei ”Sărbători fericite” și a dispărut rapid printre mașinile din parcare, fără să aștepte mulțumiri sau să facă paradă de gestul ei. 

Totul s-a petrecut foarte rapid. Am reținut doar că era îmbrăcată modest și avea pe umăr un rucsac mic, semn că cel mai probabil și ea era mama unui copil. 

A profitat de uimirea și bucuria fetiței pentru a pleca înainte să primească mulțumiri și fără să își arate emoția care sigur a cuprins-o și pe ea. 

Am vrut să afle și alții această întâmplare emoționantă, cel puțin pentru mine”, a transmis cititorul Alba24. 

Publicitate