FOTO: Ghinion pentru un tânăr din comuna Ciugud. S-a urcat băut la volan și a fost implicat în ACCIDENT la Alba Iulia
Ghinionul a dat peste un tânăr de 24 de ani din Ciugud. Un timp ce circula regulamentar, în Alba Iulia, cartierul Ampoi 1, o mașină nu i-a acordat prioritate și cele două autoturisme au intrat în coliziune. Pe lângă faptul că a fost implicat într-un accident, fără a fi vinovat, polițiștii au constatat că era băut. În urma impactului, cele două mașini au fost proiectate în afara părții carosabile.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.00, un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia, în timp ce conducea o mașină marca Volkswagen Golf, nu a acordat prioritate unui alt Volkswagen Golf, condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Ciugud.
Cele două autoturisme au intrat în coliziune şi, în urma impactului, au fost proiectate în afara părții carosabile.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al IPJ Alba, care a constatat că șoferul care circula regulamentar avea o alcoolemie de 0,61.
Ambii șoferi au fost răniți și transportați la spital.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, O.V.A., un tânăr de 22 de ani din Alba Iulia, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Orizontului, nu a acordat prioritate unui alt autoturism Volkswagen Golf, condus dinspre Bărăbanţ spre centru de către un H.G.F., un tânăr de 24 ani din comuna Ciugud, cele două autoturisme intrând în coliziune. În urma accidentului, cei doi şoferi au suferit leziuni corporale uşoare.
La testarea cu alcooltest, pentru H.G.F. a reieşit valoarea de 0,61 mg/l alcool în aerul expirat. S-au întocmit dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar celălalt pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (2)