Aiud
FOTO: Grădiniță nouă, finalizată la Aiud. Cum arată unitatea de învățământ preșcolar și de când va funcționa
Reprezentanții Ministerului Educației Naționale au recepționat marți, 7 februarie, în calitate de titulari ai proiectului, obiectivul de investiții „Grădinița cu Program Normal Aiud, județul Alba”. În principal, autoritatea publică locală a avut responsabilități precum: punerea la dispoziție a terenului și împrejmuirea acestuia, asigurarea utilităților necesare obiectivului sau achiziția centralei termice.
Grădinița de pe strada Unirii cuprinde 4 săli de grupă, capacitatea sălilor fiind de 20 de copii/grupă și va funcționa începând din această toamnă cu program normal. Sălile de grupă sunt dotate cu grup sanitar propriu.
De asemenea, există un spațiu multifuncțional care permite accesul spre curtea cu spații pentru joc, recreație și sport.
Pentru educatoare/educatori există o cancelarie cu grup sanitar, ambele cu acces din sala multifuncțională.
Potrivit reprezentnaților Primărie Aiud, proiectul „Construcții grădinițe în regiunea Centru”, cod MySMIS 125151, a fost implementat de către Ministerul Educației Naționale în parteneriat cu 34 de Unități Administrativ Teritoriale din regiunea Centru, printre care și municipiul Aiud. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului.
sursa, foto: Primăria municipiului Aiud
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News