Eveniment
FOTO: ”Hăbăucii din Oarda” cei mai tari bucătari la Festivalul Rustic “La Ceaune” de la Oarda de Jos. Toate echipele participante au câștigat
Sute de persoane, dornice de distracție, voie bună și mai ales de mâncare tradițională s-au adunat duminică 17 august, pe stadionul din Oarda de Jos, pentru a lua parte la cea de-a treia ediție a Festivalului Rustic ”La ceaune”, eveniment ”gătit” în acest an de Alianța Creștin Liberală Alba Iulia. Principalele ingrediente ale zilei de sărbătoare au fost mâncarea autentică din Ardeal, muzica de calitate, divertismentul și relaxarea.
În edițiile anterioare ale festivalului îşi dădeau întâlnire doar simpatizanţii şi membrii din organizaţia PDL. La acestă ediție însă membrii PDL și-au dat mâna cu cei din PNL, în cadrul Alianţei Creştin Liberale. Cu alte cuvinte, a fost loc ”la ceaun” pentru toată lumea.
În timpul evenimentului s-a desfășurat un concurs, în cadrul căruia mai multe echipe de bucătari amatori s-au întrecut “La ceaune”, pentru a câştiga marele premiu pus în joc de organizatori.
”Hăbăucii din Oarda” au câştigat marele premiu al concursului gastronomic “La ceaune”, dar, organizatorii spun că toate echipele au obținut locul I în competiție. Iată lista participanților-câștigători:
1. Hăbăucii din Oarda
2. Iedul Vesel – (echipa condusă de avocatul Berindei)
3. Pupăza Zburătoare ( Oarda)
4. Balaurii de la Bărăbanț
5. Ciocoflenderii ( echipă condusă de Ionușț Fulea și Raul Tudorașcu)
6. Spartanii ( echipa condusă de Adrian Negruțiu)
7. Micul Paris de la Micești
8. Chef Junior ( Oarda)
9. OT ACL
10. Forțoșii de la Forța Civică
11. Măturoaiele de la Pîclișa
12. Ceaunul Turmentat ( echipă condusă de Cornel Sandu)
13. Pupăzarii din Vale (Oarda)
14. Speranța ( Alba Iulia)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News