Haitele de lupi fac prăpăd în zona unor comune din Alba, ne-a transmis un cititor Alba24. Animalele sălbatice ar fi omorât sau rănit până în prezent 14 vite și peste 18 câini, în zona comunelor Întregalde și Ighiu. Potrivit cititorului Alba24, haitele de lupi au fost văzute pe dealurile din zona comunelor Meteș, Ighiu și Întregalde.

Publicitate

Localnicii spun că numărul lupilor din zonă a crescut în ultima perioadă. Pe lângă faptul că lupii au atacat animalele din gospodărie, oamenii se tem pentru viața lor și a copiilor și au cerut ajutorul autorităților. 

ERATĂ: Viceprimarul din comuna Meteș, Ioan Man, a transmis pe rețeaua de socializare Facebook că în comuna Meteș nu au fost până în prezent pagube înregistrate de animale atacate de lup.

„E bine să se știe ca în cazul în care sunt pagube în urma atacului de urs sau lup, avem legislație de mai mult timp prin care proprietarul animalelor omorâte de lup sau urs sunt despăgubiți. (...) Legea este în vigoare de mult timp și unele persoane păgubite au primit banii pe animalele omorâte prompt și fără nici o problemă în urma comisiei făcute la primărie împreună cu cei de la Ministerul Mediului”, a explicat viceprimarul.

Publicitate

Știrea inițială

Potrivit cititorului Alba24, în toamnă, oamenii au dus mâncare animalelor sălbatice în pădure, pentru ca acestea să nu vină în apropierea localităților. Între timp, spune cititorul, lupii au vânat aproape tot fondul cinegetic din zonă, tot ce înseamnă căprioare și porci mistreți.

Potrivit cititorului Alba24, săptămâna trecută, o haită de lupi a omorât cinci câini la Întregalde. Unei femei, lupii i-au omorât câinele din curte. De asemenea, un lup ar fi fost văzut lângă școala din Întregalde în timp ce fugărea un câine.

Publicitate

Oamenii sunt terorizați și spun că lupii s-au înmulțit necontrolat în ultima perioadă, fiind văzuți pe teritoriul comunelor Meteș, Ighiu și Întregalde. Aceștia au solicitat autorităților să permită ca animalele sălbatice să fie vânate.