Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: În jur de 100 de persoane, prezente la Casa de Cultură „Lucian Blaga” din Sebeş pentru lansarea proiectului „Tineri pentru Alba”

Publicat

New Picture (4) Aproximativ 100 de tineri au participat vineri, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură din Sebeş, la lansarea oficială a proiectului „Tineri pentru Alba”, un proiect, menit să promoveze tinerii în vederea alegerilor din 2016.

„Gazda evenimentului, consilierul local PNL Cristian Radu (copreşedite al TNL Alba) a vorbit, în deschidere, despre importanţa activităţii tinerilor în societate şi despre impactul activităţii TNL, ca organizaţie în cadrul structurilor Partidului Naţional Liberal. De asemenea, el s-a referit şi la modul în care tinerii pot să beneficieze de oportunităţile pe care proiectele pentru tineret le oferă. Totodată, Tudor Ponoran a completat ideile expuse prin precizări foarte importante despre rolul meritocraţiei în cadrul TNL şi PNL, arătând, de asemenea, că este important ca tinerii să înţeleagă că de ei depinde modul în care va arăta societatea românească în viitor.

În luările lor de cuvânt liderii naţionali ai TNL, Costel Alexe şi Vlad Vasiu au atins mai multe subiecte importante: rolul tot mai important pe care TNL îl poate juca în viitor, implicarea tinerilor la nivelul instituţiilor locale, judeţene şi centrale, necesitatea susţinerii proiectelor destinate tinerilor de către Tineretul Naţional Liberal, sprijinul pe care seniorii trebuie să-l acorde tinerilor în cadrul PNL etc. De asemenea, cei doi lideri TNL au apreciat la maxim proiectul propus de TNL Alba, proiect care a primit şi susţinerea Biroului Politic Naţional al TNL.

Copreşedintele PNL Alba Adrian Teban le-a vorbit tinerilor despre două dintre elementele absolut necesare pentru o promovare sănătoasă în politică – răbdarea şi munca asiduuă. Domnia sa a subliniat complexitatea proiectului „Tineri pentru Alba”, proiect pe care s-a oferit să îl susţină, încurajându-i pe cât mai mulţi tineri, atât din cadrul PNL, cât şi neangajaţi politic, să se înscrie în proiect şi să dovedească faptul că merită să fie susţinuţi de către Partidul Naţional Liberal pentru funcţii alese în 2016.

În a doua parte a evenimentului vicepreşedinţii TNL Alba Emil Toma şi Adrian Simion au prezentat proiectul „Tineri pentru Alba” şi site-ul oficial al acestuia – www.tineripentrualba.tnlalba.ro. De asemenea, a fost explicat şi modul în care, prin implicarea în acest proiect, tinerii competenţi pot să ajungă pe lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile din 2016.

Proiectul „Tineri pentru Alba” este deschis tuturor tinerilor din judeţul Alba, cu vârsta între 22 şi 35 de ani şi porneşte de la ideea că implicarea tinerilor în societate devine, tot mai mult, o necesitate. Prin acest proiect se oferă o şansă tinerilor să dovedească faptul că sunt valoroşi şi reprezintă o resursă reală. De altfel, acesta este şi unul dintre obiectivele principale ale proiectului, iar scopul implementării sale este de a arăta că este nevoie de oameni liberi în viaţa social – politică, iar tineri competenţi pot avea, prin acest proiect, o oportunitate de dezvoltare personală. Este un proiect interactiv de construire a unei cariere politice şi a unui nou standard de transpareţă în selecţia şi promovarea candidaţilor TNL în 2016, un proiect care pune accent pe meritocraţie. Prin „Tineri pentru Alba” se aduce în prim plan individul, tânărul pasionat de politică, fie din cadrul PNL sau din societatea civilă, liderul interesat de evoluţia comunităţii în care trăieşte şi de propria sa dezvoltare profesională. Tinerii care se vor înscrie în proiect (folosind platforma on-line existentă pe site-ul oficial al proiectului) vor intra într-un proces de pregătire şi selecţie, urmând ca cei mai merituoşi dintre ei să fie susţinuţi pentru a accede pe listele PNL Alba pentru alegerile din 2016.

Evenimentul a fost organizat de BPJ TNL Alba (condus de cei doi copreşedinţi – Tudor Ponoran şi Radu Cristian) şi s-a bucurat de prezenţa atât a unor lideri ai Tineretului Naţional Liberal (precum Costel Alexe, copreşedinte TNL România, Vlad Vasiu, preşedinte executiv TNL ş.a.), cât şi a unor lideri judeţeni ai PNL Alba (în frunte cu Adrian Teban, copreşedinte PNL Alba). Au fost prezenţi, de asemenea, şi alţi membri din structurile locale de conducere ale PNL, TNL, CSL şi CEL.” a trsnsmil TNL Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate