Câmpeni
FOTO-VIDEO UPDATE: INCENDIU de pădure lângă Albac. Intervenție dificilă a pompierilor, personalului silvic și voluntarilor
Pompierii din Câmpeni intervin de luni seara pentru stingerea unui incendiu de pădure și vegetație pe un versant de lângă Albac, în zona localității Bărăști.
Potrivit ISU Alba, este vorba despre un incendiu de vegetație uscată și coronament de pădure de molid.
La fața locului intervine Stația de pompieri Câmpeni cu o autospecială, personal de la Ocolul Silvic Valea Arieșului, Ocolul Silvic Privat Abrud, primarul comunei Albac și SVSU Câmpeni.
UPDATE, ora 22.50: Potrivit ISU Alba, forțele prezente la locul solicitării lucrează la limitarea propagării incendiului. Intervenția este dificilă din cauza condițiilor meteo nefavorabile (vânt puternic).
UPDATE, ora 1.00: Incendiul de vegetație uscată și coronament pădure de molid se manifestă pe o suprafață de un hectare, în zona Bărăști – Dărnilosu, la limita dintre Albac și Câmpeni, în condiții de vânt puternic (ISU Alba).
Acționează următoarele forțe de intervenție:
- ISU Alba – 1 ofițer, 4 subofițeri și 3 soldați, cu 2 autospeciale, 1 APIC, drujbe și unelte genistice
- SVSU Albac – 7 voluntari cu 2 autoturisme de teren și unelte genistice
- SVSU Câmpeni – 5 voluntari cu 1 autoturism de teren, drujbe și unelte genistice
- personal silvic – 6 pădurari, cu 3 autoturisme de teren, drujbe și unelte genistice
- 15 cetățeni cu unelte genistice și autoturisme de teren.
Se lucrează la crearea culoarelor de demineralizare și refulare a apei în jurul suprafeței afectate.
Marți dimineața, ISU Alba va suplimenta forțele si mijloacele de intervenție pentru înlăturarea tuturor efectelor negative si stingerea tuturor focarelor produse de incendiu, după cum urmează:
- 3 ofițeri, 21 subofițeri și 7 soldați
- 4 autospeciale de stingere, un autocamion, două autoturisme pentru munca operativă, drujbe, motopompe și unelte genistice.
UPDATE, marți, 26 iulie: Acțiunea forțelor de intervenție continuă. Incendiul se manifestă cu mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 2 hectare. AICI, detalii.
sursă imagini: ISU Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News