Eveniment
FOTO INCENDIU la o fabrică din Brașov a companiei Kronospan Sebeș. Un utilaj s-a aprins și focul s-a extins la acoperiș
Incendiu la o fabrica din Brașov a companiei Kronospan Sebeș. Duminică dimineață, în jurul orei 7:30, a izbucnit un incendiu la o presă de OSB, iar în scurt timp focul s-a extins la acoperișul halei. Pompierii militari au intervenit cu 6 autospeciale și 2 autoscări, alături de o autospecială de la SPSU și două ambulanțe SMURD.
Focul a ars acoperișul halei pe o suprafață de aproximativ 600 mp. Incendiul s-a manifestat cu degajare mare de fum, dar în jurul orei 10:30, acesta a fost localizat și prin interveniția pompierilor care au luptat cu flăcările nu s-a extins și la alte hale care erau lipite de clădirea cuprinsă de foc.
Potrivit ISU Brașov, la ora 7:30 a izbucnit un incendiu la o presa de OSB. Incendiul s-a extins la acoperișul halei. Pentru stingerea focului s-a intervenit cu 6 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări din cadrul ISU Brașov, alături de o autospecială de la SPSU. La fața locului s-au mai deplasat și 2 echipaje SMURD.
Vezi și FOTO VIDEO / EXPLOZIE urmată de un INCENDIU, marți noaptea, pe platforma Kronospan Sebeș. Au luat foc două buncăre de rumeguș
De asemenea reprezentanții ISU Brașov au comunicat că firma Kronospan deține autorizația de securitate la incendii. Aceștia au mai declarat că se fac verificări dacă se mai respectă condițiile care au stat la baza eliberării autorizației de securitate la la incendiu.
Citește și INCENDIU pe platforma Kronospan Sebeș. O centrală termică pentru plăci MDF a luat foc
”Se va verifică dacă se mai respectă condițiile care au stat la baza eliberarii autorizației de securitatea la incendiu” au declarat reprezentanții ISU Brașov.
Utilajul care a luat foc nu era funcțional la momentul izbucnirii incendiului.
Din fericire evenimentul nu s-a soldat cu victime omenești.
FOTO: ISU Brașov.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News