Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Începutul Postului Nașterii Domnului, marcat de Primăria Aiud, prin evenimentul ”Dăruind vei dobândi”

Publicat

IMAG0226Aproximativ 200 de persoane vârstnice din Aiud s-au bucurat de un program artistic în cadrul unui eveniment organizat de primărie, luni, 14 noiembrie, la începutul Postului Crăciunului.

Primăria Municipiului Aiud, în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Aiud și Asociația ”Armonia” Aiud, a organizat luni, 14 noiembrie evenimentul ”Dăruind vei dobândi”, eveniment care a marcat începutul Postului Nașterii Domnului.

Momentul prinderii postului marchează începutul unei perioade în care fiecare își îndreaptă gândurile spre semenii lui, oferindu-le atenție, dragoste și sprijin.

Primăria Municipiului Aiud și-a îndreptat atenția, cu această ocazie, spre persoanele de vârsta a treia din municipiu, încercând să aducă un strop de fericire în sufletul acestora.

Aproximativ 200 de persoane, selectate de către președinții celor două asociații partenere, s-au bucurat de un program de colinde, susținut de grupul de colindători al Centrului de Cultură ”Augustin Bena” din Alba Iulia, împreună cu interpreții Leontina Fărcaș, Dorina Narița și Cătălin Hașa, seara fiind completată de programul artistic susținut de Grupul Melodis din Aiud.

„În așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului, să încercăm cu toții ca această perioadă să o trăim cu decență, armonie și bună înțelegere”, transmit reprezentanţii Primăriei Aiud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement