Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Intervenție salvatoare a unui ofițer ISU, la un accident din Bistrița-Năsăud, în care a fost rănită o tânără din Alba

Publicat

Intervenția promptă a șefului detașamentului de pompieri Bistrița, aflat în trafic în momentul producerii accidentului de luni de pe DN 17D, în care a fost rănită o tânără din Alba, a dus la salvarea de vieți.

Cum a acționat Ilie Dunca, comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, a fost evidențiat de Ministerul Afacerilor Interne, pe Facebook.

Vezi și FOTO: Tânără de 26 de ani din Sebeș, rănită într-un accident produs în Bistrița. 5 victime, transportate la spital

”În această poză zâmbește… și are toate motivele.

El este Ilie Dunca, comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, iar astăzi a mai salvat câteva vieți.

Se îndrepta spre Cluj, împreună cu soția, și a fost martorul unui accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Săsarm, din județul Bistrița – Năsăud.

A oprit rapid mașina și s-a îndreptat spre accident.

A găsit un morman de fiare contorsionate între care a zărit cinci oameni conștienți, dar răniți grav.

Nu era prima oară când vedea o astfel de scenă teribilă și știa exact ce are de făcut.

-A sunat cineva la 112?

-Nu a sunat nimeni, acum câteva secunde s-a produs impactul, i-a răspuns unul dintre martorii evenimentului.

– Sun eu, a spus Ilie.

Rapid le-a transmis colegilor din dispecerat toate datele de la fața locului.

– Trimiteți și elicopterul. E nevoie de el. Vă trimit imediat coordonatele GPS. Aștept urgent echipajele.

A evaluat rapid victimele din prima mașină. Nu prezentau răni grave, dar erau încarcerate.

-O să am rugămintea să nu încercați să îi scoateți din mașină până când nu ajung colegii mei de la pompieri.Nu știm ce leziuni interne au. Trebuie să vorbim cu ei permanent ca să nu-și piardă cunoștința! le-a spus aceasta oamenilor adunați la locul accidentului.

Oana, ai grijă să se întâmple asta. Merg la a doua mașină. Văd că iese fum de sub capotă.

Ajuns în dreptul mașinii a observat că victima se afla într-o stare de semiconștiență. Și-a dat seama că fata nu putea să vorbească, i-a eliberat rapid căile aeriene și a așezat-o într-o poziție de siguranță.

În timp ce încerca să comunice cu aceasta, a strigat după ajutor.

– Să mă ajute cineva. Trebuie să decuplăm urgent bornele mașinilor. Din mașina asta iese fum deja! Mă poate ajuta cineva, vă rog?

-Te ajut eu! s-a auzit din mulțime

În doar câteva minute, au apărut și primele echipaje de la ISU Bistrița. Victimele au fost descarcerate și transportate în siguranță la spital.

– Pentru fata aterizează imediat elicopterul. Eliberați zona de acolo. Acolo va ateriza, le-a spus Ilie localnicilor care se strânseseră în apropierea mașinilor.

Într-un final, victima a fost stabilizată și transportată cu elicopterul SMURD la spital.

El este Ilie Dunca, comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, iar astăzi a mai salvat câteva vieți.

Poate că mulți vor spune că și-a făcut meseria, însă pentru noi, el este un erou, la fel ca toți salvatorii!

Felicitări, Ilie!

Îți mulțumim!” – este mesajul MAI.


Mesajul IGSU:

“Eu sunt! Eu văd! Eu cer!” – acesta este un principiu extrem de des folosit în gestionarea situațiilor de urgență din Franța.

Același principiu a fost pus în aplicare, până în cel mai mic detaliu, de către comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, maiorul Ilie Dunca.

Era cu familia, la drum, când la câteva mașini în față, a avut loc un accident rutier.

Imaginea a fost una sumbră, cinci victime în agonie, dintre care una, o tânără în vârstă de 26 de ani, semiconștientă, rămasă blocată în habitaclu.

Ilie a făcut o recunoaștere rapidă și după ce s-a asigurat că restul victimelor nu au viața iminent pusă în pericol, s-a concentrat pe tânăra rămasă în mașină.

Întâi a solicitat sprijinul colegilor și a furnizat coordonatele GPS pentru ca elicopterul SMURD să poată ajunge cât mai rapid și mai aproape de locul accidentului.

Imediat după, a văzut că tânăra nu reacționa, așa că i-a eliberat căile aeriene și a încercat să o stabilizeze, până la sosirea colegilor. Nu putea fi extrasă fără accesorii care să o țină în siguranță, iar cum riscul unei explozii/unui incendiu a fost înlăturat, a ținut-o conștientă până la sosirea echipajului de descarcerare.

Când au ajuns colegii, a putut răsufla ușurat că cele cinci victime au ajuns pe mâini bune. De abia atunci, și-a continuat deplasarea”.

Accidentul de pe DN 17D

IPJ Bistrița-Năsăud a anunțat luni după-amiaza despre producerea unui accident rutier pe DN 17D, între localitățile Săsarm și Beclean. Cinci persoane au fost rănite, printre care o tânără de 26 de ani din Sebeș (Alba), care conducea unul dintre cele două autoturisme care au intrat în coliziune frontală.

La volanul celeilalte mașini se afla o femeie de 43 de ani, din Bonțida, județul Cluj.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele interventie au găsit o persoană blocată in autovehicul. Este vorba despre tânăra din Sebeș, care era semiconștientă. A fost extrasă în condiții de siguranță, fără a fi îndepărtate elemente de caroserie, pentru a fi predată  echipajului care încadrează elicopterul SMURD.

A fost stabilizată și evacuată conștientă, cu multiple traumatisme, la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș de către elicopterul care a aterizat pe partea carosabilă, aproape de locul producerii accidentului.

Celelalte patru persoane rănite (două femei, în vârstă de 43 și 35 de ani, respectiv doi bărbați in vârstă de 43 și 29 de ani) din celalalt autoturism implicat în accident au fost evacuate de echipajele SAJ BN și SMURD la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.

Aceștia prezentau fracturi si traumatisme, dar au fost stabilizati și au fost conștienți pe toată durata intervenției.

surse foto: MAI – Facebook, ISU Bistrița-Năsăud

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement