Echipele Secției de Drumuri Naționale Alba au intervenit marți pe DN 67 C - Transalpina pentru îndepărtarea unui bolovan de dimensiuni considerabile, desprins de pe versant.

De asemenea, drumarii au intervenit și pe DN 75, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe partea carosabilă.

Publicitate

Intervenție pe Transalpina

Pe DN 67 C - Transalpina, la kilometrul 80+700, în zona lacului Oașa, echipele SDN Alba au intervenit pentru îndepărtarea unui bolovan de dimensiuni considerabile, care s-a desprins de pe versant și amenința siguranța circulației. Drumarii au acționat rapid pentru eliminarea acestui obstacol, prevenind astfel potențiale accidente în zonă.

Potrivit reprezentanților DRDP Cluj, echipele Secției de Drumuri Naționale (SDN) Alba au intervenit pe DN 67 C, la km 80+700 și pe DN 75, la km 121.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Intervenție pe DN 75

O altă echipă a SDN Alba a intervenit pe DN 75, la kilometrul 121, unde un copac căzut obstrucționa partea carosabilă.

Intervenția promptă a echipelor a permis restabilirea circulației în condiții normale, reducând riscurile pentru șoferii care tranzitau zona.