Eveniment
FOTO VIDEO: Inundații la Șeușa, comuna Ciugud. Apa a trecut peste barajele construite pe vremea comunismului și a năvălit în sat

Inundații fără precedent la Șeușa, comuna Ciugud. După ploile din ultimele ore, pârâul aproape secat, care trece prin sat, s-a umflat la un nivel nemaivăzut de foarte mulți ani.
Apa a trecut peste barajele de beton construite în amonte în timpul comunismului și inutile în prezent, iar viitura a ajuns în partea de jos a satului, acolo unde primăria Ciugud are lucrări în plină desfășurare.
Apa a trecut și peste podul de la intrarea în Văleni, iar oamenii nu au mai putut ajunge la biserică sau la stația de autobuz din sat.

De asemenea, apa a intrat în curți și grădini.

În comuna Ciugud, potrivit unor localnici, inundațiile s-au produs pentru că rețeaua de apă pluvială ”nu duce nicăieri”, adică apa nu este redirecționată în bazine sau șanțuri.
Foto: Ionuț Hațegan, Facebook Nicoleta Blaga
VIDEO: Ilie Oargă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News