Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO IPJ Alba: Aproape 200 de elevi prinşi chiulind de la ore, într-o săptămână. Poliţiştii au derulat peste o sută de acţiuni preventive în şcoli

Publicat

DSC_0543 Polițiștii din Alba au desfăşurat 148 activităţi preventive în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ din judeţ, în perioada 9-13 mai. În această săptămână, în şcolile din Alba nu a fost înregistrată nicio infracţiune, dar aproape 200 de elevi au fost prinşi chiulind de la ore.

Poliţiştii din Alba au fost alături de preşcolari şi elevi, în cadrul activităţilor care s-au desfășurat în cadrul Planului de acțiune privind prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Au fost intensificate activităţile informativ – preventive precum şi cele ce vizează creşterea siguranţei elevilor prin controale privind accesul în incinta unităților școlare și executarea serviciului de pază, transmite IPJ Alba.

Totodată au fost desfășurate activităţi pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, iar poliţiştii de la ordine publică şi rutieră au fost prezenţi în zona unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În total, poliţiştii au desfășurat 148 de activități informativ – preventive şi de consiliere precum şi 56 de controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi în ceea ce priveşte modul de acces în incinta şcolilor şi executarea pazei.

Au fost depistaţi 171 de elevi care absentau de la cursuri, iar pentru fiecare dintre aceştia s-a luat măsura informării conducerii şcolilor în care învaţă, în vederea luării măsurilor administrative.

În această perioadă, în incinta unităţilor de învăţământ din judeţul Alba şi în zona adiacentă acestora, nu a fost înregistrată nicio infracțiune.

Siguranţa în unităţile de învăţământ, atât a celor din mediul urban cât şi a celor din rural, rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar acţiunile de acest fel vor continua.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax