Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: ÎPS Irineu i-a binecuvântat pe beneficiarii Aşezământului „Sfântul Ghelasie” din Galda de Jos. A oferit cadouri celor 25 de suflete, care locuiesc acolo

Publicat

SAM_0706 Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost în vizită la Aşezământul filantropic „Sfântul Ghelasie” din Galda de Jos. A binecuvântat locul unde 25 de suflete, care suferă de dizabilități multiple își trăiesc veacul și le-a  împărţit cadouri beneficiarilor. În această vizită, ierarhul nostru a fost însoţit de părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Înaltpreasfinţia Sa şi-a exprimat preţuirea pentru cei care se ostenesc în centrul social alinând dureri, uşurând poveri şi aducând surâs de bucurie în sufletele celor întristaţi, singuri pe lume, bolnavi sau marginalizaţi.

„La primul Crăciun din Bethlehem Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din Cer pe acest pământ ca să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi. Datoria creştinilor adevăraţi este de a-l imita pe Hristos, slujitorul nostru prin excelenţă, şi de a da dovadă de iubire jertfelnică. Melodia iubirii care se dăruieşte pentru a ajuta se amestecă astăzi cu glasul colindului străbun, aici la Galda de Jos. În acest aşezământ filantropic, părintele Andrei Bitanu şi ceilalţi ostenitori săvârşesc fapte de îndurare pentru cei bolnavi, părăsiţi, trişti şi îndureraţi, privindu-i ca pe nişte fraţi prea mici ai lui Hristos. Acum eu îi binecuvântez pe toţi care lucrează sau locuiesc aici, dorindu-le un praznic luminos cu mult har, cu mângâiere şi bucurie cerească”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei cu prilejul vizitei la Aşezământul filantropic „Sfântul Ghelasie” din Galda de Jos.

La finalul slujbei de binecuvântare a aşezământului social, beneficiarii au interpretat colinde. „Prin cuvintele pline de sevă duhovnicească şi prin slujba de binecuvântare, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu ne-a încurajat cu nădejde, cu credinţă şi cu dragoste să continuăm lucrarea filantropică. Îi mulţumim pentru cadourile pe care le-a oferit beneficiarilor, pentru cuvântul de învăţătură şi îl aşteptăm de fiecare dată în mijlocul nostru”, a precizat părintele Andrei Bitanu, coordonatorul aşezământului.

Aşezământul filantropic „Sfântul Ghelasie” de la Galda de Jos este format din trei locuinţe în cadrul cărora sunt ocrotite 25 de persoane cu dizabilităţi multiple. Cele trei locuinţe au fost preluate la 1 octombrie 2014 în baza unui parteneriat public privat încheiat de filiala Filantropia Ortodoxă Galda de Jos cu Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba. Acestea oferă servicii de asistenţă socio-medicală şi îngrijire pentru persoane adulte cu dizabilităţi multiple, fiind găzduiţi 25 de beneficiari cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani. Acestora le sunt asigurate zilnic hrană, asistenţă socio-medicală şi terapie specială.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax