Actualitate
FOTO: ÎPS Irineu, la slujba hramului Mănăstirii Lupşa. Stareţul lăcaşului de cult, ridicat la rangul de arhimandrit

În cadrul Sfintei Liturghii,ÎPS Irineu a transmis gânduri legate de semnificaţia Sfintei Cruci, de importanța asumării ei şi de marele folos al acestui semn mântuitor în viețile celor care cred.
Sărbătoarea a fost completată de ridicarea de arhiepiscop, în baza unei hotărâri sinodale, a părintelui Melchisedec Ungureanu, starețul Mănăstirii Lupșa, la rangul de arhimandrit. Acordarea acestui rang reprezintă o recunoaștere a calităților duhovnicești și administrative ale părintelui Melchisedec, de care a făcut dovadă cu prisosință în cei 21 de ani de călugărie și 16 ani de stăreție, potrivit reprezentanţilor Arhiepiscopiei.
Mănăstirea Lupşa este una dintre cele mai vechi vetre monahale de pe Valea Arieşului. A fost întemeiată de călugării care sihăstreau în Ţara Moţilor, având un deosebit rol duhovnicesc pentru credincioşii din satele vecine.
Citeşte şi VIDEO: Cea mai veche biserică de lemn din Transilvania se află în Munţii Apuseni, la Mănăstirea Lupşa din judeţul ALBA
Astăzi, Mănăstirea Lupșa ocupă un loc unic în arealul Munților Apuseni și face legătura între profunzimea credinței şi drumul românilor în istorie pentru păstrarea și afirmarea identității.

Ioana MIHU
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News