Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Jandarmi din Alba, alături de elevi şi profesori la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia

Publicat

Jandarmii din Alba s-au aflat vineri, pentru aproape două ore, în mijlocul elevilor și al cadrelor didactice de la Școala Gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia, în cadrul programului național “Școala Altfel, să știu mai multe, să fiu mai bun”.

Jandarmii le-au vorbit celor aproximativ 200 de elevi și cadre didactice prezente despre faptele antisociale cele mai des întâlnite în școală și în zona instituțiilor de învățământ, cum ar fi injuriile, jignirile, îmbrâncelile sau intimidările și cum pot fi acestea descurajate și evitate.

Alte teme de discuție au fost violența în şcoli, bullying-ul, atribuțiile și rolul jandarmeriei în societate, precum și împărtășirea experienței jandarmilor în ceea ce privește prevenirea și combaterea infracționalității juvenile și anumite tipuri de intervenție pe timpul desfășurării misiunilor specifice.

Elevii au pus întrebări referitoare la temele aduse în discuţie, aceştia au participat activ la dezbatere, au avut nelămuriri la care au primit răspuns, această interactivitate ducând la o mai bună  înţelegere a aspectelor prezentate de jandarmi.

La sfârşitul activităţilor, echipamentul de intervenţie al jandarmilor a atras interesul copiilor, mai ales că acesta a fost purtat de un “mascat”. Acesta a explicat elevilor că jandarmii nu bat, ci intervin pentru aplanarea diferitelor conflicte apărute şi le-a expus ce fel de pregătire şi antrenament trebuie să urmeze un jandarm pentru a interveni eficient pe timpul diferitelor misiuni. Explicaţiile nu i-au descurajat pe copii, mulţi dintre aceştia exprimându-şi la final dorinţa de a deveni jandarmi. De asemenea, autospeciala de intervenție a jandarmilor a prezentat o atracție deosebită pentru cei mici, datorită sistemului acustico-luminos, la un moment dat aflându-se în interiorul ei circa 30 de mici “jandarmi”.

La sfârşitul activităţilor, elevii s-au arătat încântaţi de experienţa trăită, iar cadrele didactice au transmis mulţumiri şi aprecieri jandarmilor pentru acțiunea desfăşurată.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax