FOTO: Jandarmii din Alba, activitate preventivă de Ziua Jandarmeriei Rurale, la Alba Iulia. Au prezentat tehnica din dotare
Duminică, 1 septembrie, în prima zi de toamnă, jandarmii din Alba au onorat un moment important din istoria Jandarmeriei Române - Ziua Jandarmeriei Rurale.
Cu această ocazie, la centrul comercial Carolina Mall din Alba Iulia, Jandarmeria Alba a desfășurat o activitate preventivă în vederea sporirii gradului de siguranță din zona de competență și a fost prezentată tehnica din dotare.
„În anul 1893, regele Carol I valida prin Decretul Regal 2919 „Legea asupra Gendarmeriei rurale”, care a instituit un corp de pază și ordine cu structură militarizată, având un rol esențial în toate localitățile rurale ale țării.
Jandarmeria Rurală a fost activă până în 1949, jucând un rol crucial în marile evenimente sociale, economice, politice și militare ale României. Începând cu 1998, sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române pe 3 Aprilie, marcată de promulgarea primului act de înființare a corpului de jandarmi, dar astăzi ne amintim cu recunoștință de contribuția Jandarmeriei Rurale.
La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulți ani, jandarmi!”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)