Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Jandarmii din Alba au donat sânge. Sprijin pentru salvarea de vieți

Publicat

Jandarmeria Alba s-a alăturat campaniei de donare de sânge pentru sprijinul pacienților. Vineri, 13 jandarmi au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Alba Iulia.

”Într-o perioadă în care sistemul medical are nevoie de noi toţi, fiecare gest, oricât de mic, poate însemna enorm pentru cei care au cu adevărat nevoie.

În acest sens, vineri, 11 noiembrie, 13 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean <Avram Iancu> Alba au fost prezenți la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba începând cu ora 8.30, unde au donat sânge.

Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei<Donează sânge! Salvează o viață>, campanie iniţiată în anul 2012 de Patriarhia Română și apoi extinsă la nivel naţional, participând astfel mai multe instituţii publice, printre care şi Jandarmeria Română.

Jandarmeria Alba adresează tuturor celor ce înţeleg valoarea salvării unei vieţi, îndemnul de a participa pe viitor la nobila acţiune a donării de sânge”, este mesajul instituției.

Apel de la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba

În această săptămână, Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a făcut un nou apel la donare de sânge. Cel mai recent, era nevoie de sânge grupele B pozitiv și AB pozitiv, pentru care stocurile erau insuficiente.

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba se află pe b-dul Revoluției 1989 nr. 23 (în incinta Spitalului Județean de Urgențe Alba).

Programul este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.00. Telefon: 0258 834 050.

Cine poate dona sânge

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

  • vârsta: 18 – 60 ani
  • greutate: femei – între 50 și 100 kg; bărbați – între 55 și 110 kg
  • pulsul: 60 – 100 bătăi pe minut
  • să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli infecțioase etc.)
  • să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile
  • să nu fiți sub vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate)
  • să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni
  • să nu fiți în perioada menstruală (sau cu câteva zile înainte sau după)
  • să nu consumați alcool cu 48 de ore înaintea donării.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement