Două femei, una din județul Alba și cealaltă de origine italiană, în vârstă de 29 și 37 de ani, însoțite de o minoră în vârstă de 6 ani, au rămas înzăpezite în drum spre Peștera Scărișoara.

Publicitate

Cele trei doreau să viziteze cunoscutul obiectiv turistic din Munții Apuseni, dar când mai aveau aproximativ 7 km până la destinație, mașina în care se aflau nu a mai putut înainta prin stratul de zăpadă.

În urma apelului la 112, jandarmii din cadrul Postului Montan Arieșeni, aflați în serviciu în zona respectivă, le-au ajutat să scoată mașina din zăpadă și le-au condus în siguranță la drumul de acces spre localitatea Gârda de Sus.

Publicitate

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, niciuna din persoanele implicate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.