Actualitate
FOTO: Judeţul Alba, model de bună practică în prevenirea abandonului şcolar. 24 de centre educaţionale, prin colaborare între BOR, instituţii şi administraţii publice locale
Reţeaua de centre de prevenire a abandonului şcolar înfiinţată la nivelul judeţului Alba a fost analizată în aceste zile de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman, care s-a întâlnit cu cei implicaţi în acest parteneriat. Programul a cuprins vizite în centrele de prevenire a abandonului şcolar, dar şi conferinţa cu tema „Centre de prevenire a abandonului şcolar – Model de bună practică în prevenirea abandonului din sistemul educaţional românesc”, eveniment care a avut loc, joi, la Alba Iulia şi la care au participat parlamentari, primari, reprezentanţii unor instituţii deconcentrate, dar şi coordonatorii centrelor.
Peste 600 de copii din judeţul Alba sunt sprijiniţi să nu abandoneze şcoala prin 24 de centre educaţionale înfiinţate în cadrul unui parteneriat între Biserica Ortodoxă Română, instituţii ale statului şi administraţii publice locale. Judeţul Alba este astfel model de bună practică în ceea ce priveşte rezolvarea uneia dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă învăţământul românesc: abandonul şcolar.
La eveniment a fost prezent ÎPS Irineu, arhiepiscop ortodox de Alba Iulia, iar la discuţii au participat printre alţii şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, secretarul judeţului, Vasile Bumbu, inspectorul şcolar general, Marcela Dărămuş, deputatul de Alba Florin Roman, directorul DGASPC Alba, Sorin Valerian Chirilă.
În cuvântul pe care l-a rostit, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Noi nu trebuie să uităm că, atunci când am fost botezaţi, cele două mâini ale noastre au fost unse cu Sfântul Mir. Preotul a făcut semnul crucii peste ele şi, astfel, cele două mâini ale noastre au fost dedicate slujirii lui Hristos. Ele au devenit mâinile Lui, membre ale Trupului Său tainic, Biserica. Astăzi, Domnul nostru are nevoie de aceste mâini ale noastre, ca să lucreze pentru El în lumea actuală. Noi, creştinii, trebuie să ne folosim de amândouă mâinile, precum le-a folosit Mântuitorul pe ale Sale. Adică trebuie, mai întâi, să arătăm altora calea spre Dumnezeu şi, apoi, să-i ajutăm când ei cad, sau sunt slabi; sau se zbat în necazuri şi nevoi. O astfel de lucrare filantropică exercită slujitorii aşezămintelor noastre sociale de prevenire a abandonului şcolar. Ei sunt mâinile întinse ale lui Hristos din care se revarsă binefaceri peste sute de persoane aflate în dificultăţi”.
„Centrele înfiinţate în judeţul Alba sunt o soluţie pentru prevenirea abandonului şcolar. Am văzut ca rezultat eficienţa unei intervenţii integrate astfel încât rata abandonului şcolar a scăzut simţitor şi din câte am văzut rezultatele şcolare ale copiilor participanţi în acest proiect sunt mult îmbunătăţite. Cu siguranţă, e în beneficiul lor şi e şi în beneficiul familiilor, care uneori nu au capacitatea singure de a oferi o educaţie adecvată nevoilor propriilor lor copii”, a precizat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Gabriela Coman.
Preşedintele ANPDC a vorbit şi de fenomenul abandonului şcolar precizând că este o preocupare continuă atât la nivel naţional cât şi european, unde se doreşte ca în 2020 rata de abandon şcolar să scadă sub 10%.
„Ne preocupă atât abandonul copiilor de către proprii părinţi, din motive care uneori nu le sunt imputabile părinţilor, dar de multe ori copiii din varii motive sunt separaţi de părinţii lor. Cu siguranţă că Ministerul Educaţiei Naţionale e preocupat de situaţia abandonului şcolar, ştim că abandonul şcolar atinge undeva la 17%. Este o cifră relevantă şi trebuie să fie făcut ceva pentru aceşti copii. Înţeleg că targetul la nivel european este de sub 10%, până în 2020 aşa că trebuie să ne implicăm şi noi activ prin soluţii ca şi cea găsită în judeţul Alba”, a declarat Coman.
La nivelul judeţului funcţionează 24 centre dintre care 12 centre educaţionale de zi ce funcţionează în sedii proprii şi 12 centre de prevenire a abandonului şcolar ce funcţionează în cadrul unor şcoli generale. În aceste centre, peste 600 de copii sunt sprijiniţi să nu abandoneze şcoala şi să îşi continue studiile, prevenindu-se în acelaşi timp şi abandonul familial. Ei beneficiază de o masă caldă de prânz, primesc rechizite şcolare şi sunt meditaţi gratuit de cadre didactice specializate care îi ajută să-şi îmbunătăţească situaţia şi rezultatele şcolare. De asemenea, beneficiază în centre şi de consiliere psihologică, de activităţi de dezvoltare personală pentru formarea personalităţii copilului dar şi de activităţi recreative sau de petrecere a timpului liber.
Centrele educaţionale funcţionează în baza unei relaţii contractuale între DGASPC Alba şi Filantropia Ortodoxă Alba Iulia iar Centrele de prevenire a abandonului funcţionează şi sunt susţinute financiar printr-un parteneriat între Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Primării şi Fundaţia FAER Reghin. Fundaţia FAER Reghin oferă sprijin financiar prin proiectul „Incluziune socială şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a romilor şi a altor grupuri vulnerabile”, proiect derulat de Fundaţia HEKS şi cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul contribuţiei elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Cele două organizaţii au dezvoltat pentru judeţul Alba proiectul „Prevenirea abandonului şcolar”, care este componentă a proiectului mare amintit anterior. În cadrul acestor proiecte, Filantropia Ortodoxă Alba Iulia îşi aduce un aport deosebit atât material, prin resursele antrenate prin fundraising, cât şi social şi educaţional prin facilitarea unor relaţii normale de incluziune socială, formarea şi dezvoltarea unui sistem de valori morale, susţinerea valorificării potenţialelor individuale şi familiale a celor implicaţi.
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este o organizaţie non-guvernamentală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, având 19 filiale în judeţele Alba şi Mureş şi peste 16 ani de experienţă în asistenţă socială. Asociaţia coordonează cea mai mare reţea judeţeană de centre sociale din Patriarhia Română, la nivelul judeţului Alba existând de mai mulţi ani, cel mai amplu parteneriat în domeniul social, dintre Biserică şi autorităţile judeţene şi locale, din România.
În anul 2016, Asociaţia Filantropia a dobândit statutul de organizaţie de utilitate publică.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News