Eveniment
FOTO: La Sebeș a început construcția primelor locuințe de serviciu destinate cadrelor medicale și din învățământ
La Sebeș au început lucrările pentru construirea primelor locuințe de serviciu, finanțate din fonduri nerambursabile, destinate specialiștilor, medici, cadre medicale, personal din înfățământ și administrație, care își desfășoară activitatea în municipiu. Complexul de locuințe, format din 22 de apartamente, ar urma să fie gata la sfârșitul anului 2021.
Municipiul Sebeș este una dintre localitățile care se remarcă printr-o puternică și accelerată dezvoltare economică, reprezentând un punct de atracție atât pentru investitori, cât și pentru forța de muncă specializată, un model de oraș în care oricine își dorește să rămână. În acest context, Primăria municipiului Sebeș a inițiat un nou proiect edilitar, de construire a primelor locuințe de serviciu, finanțat prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), ai cărui beneficiari direcți vor fi specialiștii din sistemul de sănătate publică, învățământ și administrație, care își desfășoară activitatea în Sebeș și care nu dețin o locuință.
Astfel, în cartierul Mircea cel Mare, au început lucrările de construire a viitoarelor locuințe de serviciu, o investiție de peste 4 milioane de lei (fără TVA), al cărei termen de execuție este sfârșitul anului 2021.
Complexul de locuințe va avea o structură formată din parter, trei etaje și mansardă, prevăzută cu lift, cu 22 de apartamente, dintre care 12 cu două camere și 10 cu o cameră.
„Am susținut realizarea acestui proiect edilitar, convins fiind că este de datoria noastră să venim în sprijinul specialiștilor care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Sebeș, medici, cadre medicale medii, personal din învățământ și care nu dețin o locuință, creând astfel premisele stabilirii acestora în orașul nostru”, a explicat primarul Dorin Nistor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News