Uncategorized
FOTO: Lansări de carte, recitaluri muzicale şi expoziţii de artă plastică organizate de Inter-Art Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”
Fundaţia Inter-Art Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud au participat la Târgul de carte „Alba Transilvana” şi Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” cu lansări de carte, recitaluri muzicale şi expoziţii de artă plastică.
Este vorba despre participarea celui mai tânăr autor – Anca Sas (16 ani), prezentarea volumului cu cele mai mici dimensiuni realizat de Ştefan Balog, a memoriei culturale a profesorului Avram Cristea, recuperata de Elena Cristea, a cărţilor obiect cultural şi muzical semnate de Stelian Petrescu şi Adrian Puiuleţ, a volumului de poeme scrise de Ioan Hădărig, tradus în limba franceză de Marcela Hădărig (grafică Ştefan Balog), muzica lui Marius Moga, De asemenea, a fost prezentat volumul colectiv cu 18 autori – literatură şi ilustraţie de carte realizat în Penitenciarul din Aiud cu sprijinul celor instituţii.
La capitolul recitaluri muzicale s-au înscris Melodis Folk (Emilia Szongoth şi Marius Moga) si grupul „Plus Noi” (Stelian Petrescu, Adrian Puiuleţ, Sebastian Kincses).
Au putut fi văzute şi două expoziţii de artă plastică la Muzeul Naţional al Unirii Alba ale pictorilor Victoria Cozmolici (Republica Moldova) şi Kingsley C. Nwabia (Nigeria), precum şi un atelier de artă.
Au fost prezentate celor interesaţi şi publicului proiectele celor două instituţii de cultură: „Libertate şi Artă, fără frontiere”, desfasurat în martie la Parlamentul European de la Bruxelles, Belgia şi cel care se va finaliza în toamnă la Sediu ONU din New York, dedicat mai-artului, cu tema „Naţiuni, Apă, Culturi”, precum şi proiecte de turism cultural în zona Aiudului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News