Actualitate
FOTO: Lecţie interactivă de educaţie rutieră pentru cei mici, la Alba Iulia. Copiii au învăţat de la poliţişti cum să circule în siguranţă
Sâmbătă, zeci de copii au participat la o lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de polițiști în municipiul Alba Iulia.
Copiii cu vârste între 4 și 10 ani au fost așteptați sâmbătă, începând cu ora 11.00, pe strada Lalelelor, nr. 57, în parcarea magazinului Lidl din Alba Iulia, unde au putut învăța de la reprezentanții Poliției Rutiere cum să fie pietoni exemplari.
Cei mici au putut afla, în prima parte a lecției de educație rutieră, toate informațiile despre semnele de circulaţie, ce înseamnă fiecare, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.
Cea de-a doua parte a lecției a cuprins o sesiune interactivă, unde copiii au fost invitați să aplice cunoștințele proaspăt dobândite, printr-un joc de circulație rutieră în cadrul unui orășel miniatural.
La final, toți participanții au fost răsplătiți cu premii.
Campania de educație și prevenție rutieră denumită „Verde la educație pentru circulație” a fost lansată de Poliția Română și Lidl. Evenimentul a avut loc simultan, în sectoare special amenajate în parcările magazinelor din întreaga țară.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News