Actualitate
FOTO: Liceul Teoretic din Teiuş şi-a desemnat cei mai frumoşi elevi. Vezi cine sunt Miss şi Mister „Balul Majoratului”
Liceul Teoretic din Teiuş şi-a sărbătorit şi în acest an elevii, în cadrul Balului Majoratului, iar, după ce au trecut cu brio de toate probele pregătite de organizatori, patru dintre cei mai frumoşi şi pregătiţi concurenţi au primit titlurile de Miss şi Mister Majorat precum şi Miss şi Mister Popularitate.
Conform tradiţiei liceului, în fiecare an sunt sărbătoriţi elevii care ajung în ultimul an de liceu, prin intermediul unui eveniment în cinstea lor: Balul Majoratului. În acest an, balul a fost unul tematic denumit ” Ȋnrolează-te la distracție”. Programul a fost organizat şi susţinut de elevii claselor a XI-a Uman şi Real, care au încântat cu momentele alese şi care, la final, au ales şi câştigătorii. La eveniment au fost prezenți directorul Octavian Rusu, directorul adjunct Romana Șufană, primarul Mirel Hălălai și cadre didactice.
Cele cinci perechi participante au fost testate de-a lungul evenimentului, trebuind să facă față mai multor probe. Pentru ȋnceput, fiecare pereche s-a prezentat ȋntr-o manieră originală.
Fetele au trecut apoi printr-o probă de îndemânare: au stins cu un ştiulete de porumb lumânarea aflată în faţa fiecăreia dintre ele, fără să o atingă. Legate la ochi, concurentele au trebuit să ţină o lingură în gură ce conţinea o boabă de strugure şi să încerce să o introducă în gura partenerului, fără să o scape pe jos.
Băieţii au fost promovaţi să „caute şi să „găsească”. La această probă publicul a fost implicat, deoarece timp de 3 minute, fiecare dintre băieţi a trebuit să găsească în sală următoarele obiecte: un pachet de şerveţele, un ruj şi un cercel. O altă probă le-a testat creativitatea. Ei au extras un bilet, în care era scris un produs. După 30 de secunde de gândire, fiecare dintre concurenţi a trebuit să convingă, printr-o reclamă, să fie cumpărat produsul respectiv. Nu a lipsit proba de cultură generală și nici cea de dans, atât pentru băieți, cât și pentru fete.
De-a lungul evenimentului, elevii claselor a XI-a au pregătit și momente de destindere pentru participanți și public: dans și scenete.
Marii câştigători sunt: Petronela Stana – Miss Majorat şi Florin Burja – Mister Majorat; Luiza Bobăilă – Miss Popularitate și Mihai Barbu – Mister Popularitate. Toți participanții au primit diplome și tort, oferit de organizatori.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News